Cu cât va crește un plin la mașină după majorarea accizelor la carburanți
În următoarele zile vom asista la blocaje în alimentările cu carburanți, pe fondul alimentărilor în mare creștere în vederea acumulării unor stocuri la prețuri actuale, în cazul în care Guvernul va decide majorarea accizei la carburanți, apreciază Federația Operatorilor Români de Transport.
Transportatorii spun că Guvernul a rămas imun la solicitările patronatelor din transporturi și a refuzat să dialogheze cu aceștia în contextul creșterii accizelor la carburanți.
„Cu toate că în plenul Consiliului Economic și Social, patronatele, societatea civilă și sindicatele s-au opus în unanimitate proiectului de modificare a codului fiscal, din declarațiile publice referitoare la asumarea din partea guvernului a creșterii accizelor, se conturează o nouă etapă neagră pentru transporturile românești”, arată un comunicat FORT
Orice eurocent diferența în costul operațional influențează direct competitivitatea companiilor românești din transporturile terestre, mutând totodată consumul de carburant în afară României, apreciază asociația. Bugetul de stat pierde astfel, din două cauze, sume importante. Consumatorii “captivi”, ce nu pot alimenta decât în țară, sunt în imposibilitatea de a transfera creșterile în tarifele prestate, iar pentru un camion, o singură alimentare reprezintă un efort financiar suplimentar de 450 lei.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026