Versiunea completă
Arta si societate

Cu Alexandru Nagy, despre Quo Vadis Opera: Magia unui spectacol itinerant, în care peste 30 de tineri artiști talentați s-au reunit pentru a aduce un omagiu muzicii atemporale a lui Giacomo Puccini.

Energic, de un optimism moderat, pragmatic când e vorba de rezultate, vorbăreț și sarcastic atunci când încercam să înțeleg de ce bate atâtea drumuri, poate un pic prea agitat pentru bucuria cu care consider eu că trebuie sărbătorită viața; însă…

Mirela Turlan · 29 iulie 2024 · 20 min de citit

Energic, de un optimism moderat, pragmatic când e vorba de rezultate, vorbăreț și sarcastic atunci când încercam să înțeleg de ce bate atâtea drumuri, poate un pic prea agitat pentru bucuria cu care consider eu că trebuie sărbătorită viața; însă am înțeles printre rânduri că Alexandru Nagy, tânărul regizor artistic al Operei Naționale București, știe exact ce vrea să facă cu toată energia lui. Își dorește să investească energia sa debordantă, cunoașterea și priceperea, în a schimba lucrurile din jur, în a avea o contribuție la transformarea fundamentală de care are nevoie în acest moment universul sistemic cultural-artistic.

de Georgiana Gheorghe, colaborator, femeie de afaceri, pasionată de artă

Alexandru Nagy este unul dintre cei mai versatili artiști din România. Și când spun asta, o spun cu toată responsabilitatea, căci l-am urmărit îndelung în parcursul său profesional. Un mix între actorie, regie și interpretare vocală, între project management și fundraising, un atlet polivalent, cu aptitudini atât în sprint cât și în maraton, alergând neobosit între teatrul dramatic și teatrul liric. Și peste toate astea, și un veșnic învățăcel, acum înscriindu-se la un doctorat la Universitatea Națională de Muzică din București, cu tema Metoda artistului de operă. Deseori am stat să mă întreb când mai apucă să doarmă printre atâtea activități solicitante, pe care alții le-ar realiza în zece vieți. Energia sa debordantă vine din dorința de a schimba lucrurile din jur, din a avea o contribuție majoră în transformarea fundamentală a felului în care stau lucrurile în acest moment în universul sistemic cultural-artistic. Provenind dintr-o familie de artiști, a crescut de mic în apropierea scenei de teatru, a respirat în culise, a constatat cum stau lucrurile, care e dinamica universului artistic și își dorește să aibă o contribuție semnificativă în modernizarea și transformarea acestuia. Așa se explică și frumoasele proiecte inițiate în cadrul Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess” din cadrul Operei Naționale București, spectacole din ce în ce mai complexe, ample, făcute cu tineri absolvenți sau masteranzi la UNMB, cu scopul atât de a-i ajuta pe aceștia să se imerseze în piața muncii, cât și de a întineri și regenera publicul Operei din București. Spectacolele inițiate și regizate de el din cadrul Studioului Experimental nu sunt copii palide ale spectacolelor cu artiștii consacrați ai Operei. Ele aduc un aer de prospețime în calendarul Operei, un suflu nou care începe să semene cu spectacolele din marile opere internaționale, făcute cu artiștii la început de drum. Zbaterile sale, care păreau sisifice acum vreo 5-6 ani, au început să prindă în ultimii doi ani contur de zbor cu sens. E adevărat, a și găsit suport și sprijin în noul management al instituției de pe malul Dâmboviței, care, ca toate instituțiile culturale din țara asta, sunt cangrenate de interimat. Zic noul management referindu-mă aici la maestrul Daniel Jinga și echipa sa. În principiu, n-ai cum să construiești ceva sustenabil pe o fundație roasă de scandaluri, procese și interimat. E ca în orice relație: nu poți întemeia o familie sănătoasă (a nu se citi tradițională) pe minciuni, înșelăciune și provizorat în amor. Pur și simplu, ca să construiești ceva care să reziste în timp, pauzele lungi și dese nu sunt cheia marilor succese. În educație și cultură, ca să ai o națiune sănătoasă și prosperă, cu generații deștepte, trebuie să construiești continuu și consecvent. Lucru care la noi, e fix pe dos. În toată istoria din ultimii 30 de ani, au fost ariile cel mai văduvite de viziune și strategie, ca să nu mai vorbim de buget, că se subînțelege. E ca și cum, programatic, „sistemul” deconstruiește sistemele, pe principiul divide et impera. Știm că o națiune săracă la intelect și incultă este mai ușor de manipulat. Dar la noi, antireforma a devenit o artă în sine. Adaptându-se din mers schimbărilor tactice, Alexandu a reușit să facă o strategie coerentă pentru Studioul „Ludovic Spiess“, făcând din spectacolele sale un succes de piață, atrăgând mii de spectatori, martori ai reprezentațiilor programate sub diverse evenimente umbrelă/pretext, cum ar fi spectacolele de operă vie din Noaptea Muzeelor sau cele de anul acesta, realizate sub semnul a 100 de ani de la dispariția mareului Puccini.

Ne-am întâlnit în iulie, după finalul stagiunii care s-a încheiat cu spectacolul său, „Puccini per sempre“, susținut de două ori în aceeași zi de tinerii artiști din SEASM „Ludovic Spiess“, la Nice Touch, pe Str. Speranței în zona Rosetti. Am găsit un tânăr exact așa cum îl percepeam din desele întâlniri scurte pe care le-am avut de dinainte sau după diverse spectacole. Energic, de un optimism moderat, pragmatic când e vorba de rezultate, vorbăreț și sarcastic atunci când încercam să înțeleg de ce bate atâtea drumuri, poate un pic prea agitat pentru bucuria cu care consider eu că trebuie sărbătorită viața; însă am înțeles printre rânduri că el știe exact ce vrea să facă cu toată energia lui.

Te-am văzut în multiple posturi: ca actor în spectacole de teatru, ca regizor de teatru, tenor în diferite spectacole și, mai nou, regizor de spectacole de operă. Nu sunt prea multe direcții? Nu crezi că te epuizezi alergând după mai mulți iepuri? Nu ți-e teamă că la final te vei  alege doar cu un iepuraș de ciocolată?

Cred că aceste multiple direcții nu fac decât să reflecte piața culturală autohtonă. Mi-ar fi plăcut să pot trăi din actorie sau regie de teatru, însă e o piață care nu funcționează la capacitate maximă și nu îți asigură o constantă. Practic, direcțiile au fost diverse și din dorința mea de a nu mă plafona, de a nu mă bloca într-o singură nișă artistică. E un maraton cu care m-am obișnuit, iar faptul că sunt mai mulți iepuri nu e un impediment. Evident că nu poți să le faci pe toate, dar sunt perioade în care alerg după un singur iepuraș, fie el și de ciocolată. Sunt pasiuni și proiecte în fața cărora nu pot să rămân indiferent.

În ce proiecte artistice ești implicat în acest moment?

O mare parte din activitatea mea se desfășoară exclusiv la Opera Națională din București, unde pe lângă rolul de regizor artistic am șansa să mă ocup și de proiectele Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess”. În teatru colaborez deja de ani buni cu Lia Bugnar și Monica Davidescu într-o serie de spectacole independente, dar și spectacolele mele: „Aeroport” și „Buzunarul cu pâine”, pe care le jucăm de peste 10 ani.

Aș vrea în materialul acesta să ne concentrăm pe contribuția ta în teatrul liric. Am văzut ce ai făcut în stagiunea proaspăt încheiată cu Studioul Experimental în Artele Spectacolului „Ludovic Spiess“. Cum funcționează acest proiect? Cum alegeți repertoriul, muzicienii care vă acompaniază, colaboratorii din interstițiile de balet?

Studioul a fost revitalizat în ianuarie 2023, am început proiectul ambițios DescOperă La Traviata, dar și seria de spectacole itinerante „Opera vie”: „Opera Labirint”, „Opera Halloween”, „Puccini Express”, seria de concerte „Vissi d’arte”. Mi-a plăcut foarte mult ideea de studio deschis – laborator și resursă pentru noua generație, de aceea impactul a fost unul important. Am realizat gale importante ale studioului de 1 Decembrie și recent „Puccini per sempre” pentru a omagia personalitatea marelui compozitor Giacomo Puccini, dar și o latură mai puțin accesată – aceea de Operă în comunitate prin două ediții ale proiectului „Ia loc la tine-n bloc”, ce presupune aducerea artei lirice în comunități defavorizate sau cu posibilități reduse de deplasare. Proiectul funcționează pentru că există o nevoie foarte mare de umplere a golului rezultat între absolvență și integrarea în piața muncii. Tinerii se deprofesionalizează așteptând oportunități de colaborare chiar și ani buni, studioul reprezintă această anticameră de pregătire pentru artiștii de azi și de mâine. Am colaborat excepțional cu balerina Raluca Jercea, cu Maria Gogonea, Răzvan Cacoveanu și Cristian Șușu, dar și cu concert maestrul operei Radu Dunca. Bineînțeles că pilonul central de suport al studioului este tânăra și excepționala pianistă Bogdana Grecova. Am colaborat însă foarte strâns în formarea tinerilor cu pianiștii operei: Luminița Berariu, Liana Mareș și Gabriel Gîțan. Este foarte greu să enumăr toți colaboratorii studioului, pentru că revitalizarea acestuia a constituit un prilej de cooperare între toate departamentele din interiorul marii fabrici de spectacole ONB.

Repertoriul este ales în funcție de evenimentele importante dar și în funcție de disponibilitățile artistice și de program ale membrilor studioului.

Când a luat ființă? Cum e finanțat? De unde provin bugetele pentru spectacole? Care sunt perspectivele?

Studioul a luat ființă în 2006/2007 după dispariția marelui nostru tenor, manager, ministru Ludovic Spiess. Este finanțat din bugetul Operei Naționale, punctual, lunar, pe proiect. Am dezvoltat de asemenea o relație cu sponsori și parteneri fără susținerea cărora o parte din proiectele studioului nu s-ar fi putut întâmpla la anvergura imaginată. Turneul DescOperă La Traviata, spre exemplu, este finanțat atât de Ministerul Culturii, cât și de sponsori precum Catena și Fildas. Am reușit din ianuarie 2023 să atragem către proiectele studioului peste 70.000 de euro într-un parteneriat de finanțări și sponsorizări public-private, care se reflectă în activitatea studioului. Perspectivele depind întotdeauna de managementul general și artistic dar și de spațiul acordat în programare. Sperăm să beneficiem și de acum înainte de acest suport fără de care studioul există dar nu activează decât la minimum. Continuăm seria evenimentelor Puccini 100, la fel ca și toată suflarea muzicală, dar avem și proiecte noi, deosebite, itinerante și provocatoare, planificate pentru stagiunea următoare.

În calitate de regizor de operă, ai fost recent implicat în cea mai nouă premieră de la ONB – „Clemenza di Tito” (W. A. Mozart). Cum a fost experiența alături de un regizor cunoscut și atât de bogat în titluri montate?

Calitatea de asistent de regie este una plină de provocări, contextul fiecărei producții noi este diferit, la fel a fost și cu „Clemenza di Tito” (W. A. Mozart), colaborarea deosebită cu Tompa Gabor, într-adevăr un mare regizor, a constituit prilej de masterclass de actorie pentru toți cei implicați. De fiecare dată când un regizor mare realizează un spectacol la noi, cu toții avem foarte multe de recuperat în materie de actorie. Ceea ce dovedește încă o dată decalajul între ceea ce se predă în Conservator și necesitățile reale. Lipsa actoriei ca materie permanentă în toți anii de studiu se reflectă negativ asupra nivelului de lucru. Se vede și se simte că nu suntem antrenați pentru asta. Dorința noastră ca artiști lirici de a bloca regia unui spectacol la elemente superficiale, de suprafață, poate aduce la disperare pe orice regizor, fie el la debut sau consacrat. A fost un proces amplu de lucru, oprit și reluat de câteva ori bune, din motive de producție și nu numai. Însă rezultatul a fost unul pe măsura așteptărilor, și cel mai important, pe termen lung. Cel puțin cele două distribuții care au lucrat unu la unu cu maestrul Tompa se pot numi actori de operă. Lucrul a fost intens și complex în încercarea de a completa lipsa unui antrenament actoricesc, lipsa unei metode de actorie pentru operă și câte și mai câte lipsuri. Este nedrept pentru artiștii lirici să existe așteptări atât de înalte din punct de vedere actoricesc pe un fond de pregătire inexistent sau realizat individual, amatoricesc, după posibilitățile fiecăruia. Problema începe în școală și trebuie soluționată urgent.

Ai un regizor preferat sau un artist care te inspiră în ceea ce faci?

Mă inspiră foarte mult Placido Domingo, prin faptul că este un artist complex și complet (dirijor, manager, tenor). Este dovada vie că se pot realiza mai multe fațete ale aceleiași cariere, în fond.

Mi-ai spus că de anul acesta începi doctoratul la Conservator (UNMB). Care este tema aleasă, cu cine îl faci și ce planuri de viitor ai în zona academică?

Îmi doresc foarte mult să reușesc să realizez Metoda actorului de operă. Ea nu există, noi lucrăm după metode care nu ne aparțin și de multe ori nu ne ajută, sau după ureche, după simțul fiecăruia. Am găsit susținere în realizarea acestui demers în personalitatea compozitorului Adrian Iorgulescu, cu care am avut șansa să colaborez montând prima mea producție de operă pe scena mare a ONB, dipticul „La Piață x Revuluția” de Mihail Jora și Adrian Iorgulescu, primul spectacol de operă și balet realizat 100% din materiale reciclate și reciclabile. Îmi doresc foarte mult să pot realiza un Laborator Experimental al Conservatorului și să modificăm programa, care în prezent, cuprinde Actoria doar în anul I și II, ca și cum ar fi o materie nesemnificativă. Or azi, mai mult ca oricând, artiștii au nevoie de toate mijloacele artistice pentru a convinge.

Din ce am urmărit eu, și am urmărit cu foarte mare atenție în ultimii șapte ani, ONB pare a fi o instituție culturală blestemată, care face un pas înainte și doi înapoi. Sub povara proceselor între managerii care s-au perindat la cârma navei amiral a teatrului liric românesc, cu o strategie de dezvoltare care se schimbă în funcție de mandatele politice, câteodată chiar la 180 de grade, cum o să arate stagiunea 2024-2025? Ce proiecte noi sunt deja pe agenda artistică? Ce premiere sunt în discuție și chiar în lucru? Ai vizibilitate măcar pe termen scurt și mediu? Sau te adaptezi la ceea ce se întâmplă și încerci să faci ce se poate mai bine în condițiile date?

Există un soi de predictibilitate culturală autohtonă, cu care eu m-am obișnuit. Să nu uităm că până în 2018 am frecventat ușile managerilor din teatrele bucureștene în încercarea de a propune proiecte, așadar sunt obișnuit cu modul „nostru” de management artistic. E greu să ceri predictibilitate, poate de aceea practic trei meserii. Probabil că în altă parte ar fi fost suficient una. Ei bine, în peisajul nostru, nu aș reuși prea multe cu o singură modalitate de expresie artistică. Eu am înțeles că Opera merge mai departe, cu sau fără noi. Este un mecanism care are o viață proprie și cred că trebuie să ne concentrăm mai mult pe oamenii din spate. Opera este un mecanism complex format din sute de rotițe. Asemenea unui ceas elvețian, dar pe fus românesc, această fabrică de emoție este alcătuită din fiecare din cei 500 de angajați, care, indiferent de tulburările pe care le resimțim, vin la datorie, deoarece pentru ei Opera nu este un loc de muncă, ci rațiunea de exista. Nu am văzut nicăieri în lume o echipă de oameni care să muncească mai mult și mai constant decât marea echipă care muncește până la epuizare să aducă seară de seară miracolul operei în fața dumneavoastră. De 35 de ani, Opera se adaptează tuturor vremurilor (să nu uităm pandemia!) și este mereu acolo, martor tăcut al schimbărilor vremelnice, fabrică de emoție și de catharsis, scena unde învățăm din nou și din nou să fim Oameni.

Cât de mult te-a ajutat faptul că tatăl tău este artist liric cu o carieră internațională?

Provin dintr-o familie artistică și sigur că asta mă ajută, dar a fost și prilej de uși închise. Câteodată este pe cât de mare oportunitate pe atât de amar, pentru că unele simpatii și antipatii se transmit și transgenerațional. Am fost binecuvântat să cresc în operă și teatru, dar am suportat și anumite consecințe. Nu am făcut o statistică dar cred că la urma urmei sunt mult mai multe lucruri câștigate decât pierdute.

Ești unul dintre cei mai versatili tineri artiști, acoperi varii domenii, experimentezi și ești într-o continuă căutare de proiecte; ai și cap și disciplină de project management, inițiativă de freelancing, te zbați să cauți și finanțare pentru proiecte. Mai este și studiul pentru propria voce și persona de tenor. Când mai ai timp și pentru tine, familie? Cum ticăie la tine ceasul biologic?

Sunt antrenat de mic în acest sens, al carierelor multiple, și cred că și asta a contat foarte mult. Am o disciplină, deși nu pare, în care reușesc să îmi planific timpul pe perioade. Perioada asta lucrez la regie, perioada următoare la voce și așa mai departe. Îmi place să cred că le sincronizez cu oportunitățile care apar. Mi-ar fi fost foarte greu să mă concentrez doar pe actorie sau regie dacă oportunitatea ar fi fost în altă zonă. Cariera de tenor este o pasiune personală pe care o urmez pentru bucuria inimii mele. Încerc să fiu mai atent la familie și la sufletul meu pereche, Ramona. În ultimii ani am multe satisfacții personale, într-o latură a vieții pe care am neglijat-o. Am noroc că sunt înconjurat doar de oameni care sunt și ei la rândul lor extrem de pasionați de ceea ce fac, așa că nu ies în evidență ca fiind excepțional. Ceasul ticăie pentru că altfel nu aș fi realizat nimic din ceea ce am reușit până acum, ar fi nedrept să spun că nu simt presiunea timpului călcând pe cărările mele artistice. Încerc totuși să câștig și o anumită detașare, privind ansamblul, e o bucurie într-un fel că deja am ani de zile de experiențe în acest safari artistic românesc.     

Gala Studioului Experimental în Artele Spectacolului Muzical „Ludovic Spiess”

– PUCCINI PER SEMPRE –

Pian: Bogdana Grecova și Gabriel Gîțan

Tenori: Paul Celmare, Nicolae Iurcovschi, Alexandru Nagy, Ciprian Pahonea, Constantin Pastramă

Soprane: Edith Adetu, Georgiana Dumitru, Miruna Iancu, Daria Lupu, Andreea Carmen Marin, Milița

Pantin, Andreea Pîrvulescu, Cătălina Sima, Anastasia Türköz

Baritoni: Samuel Alper Adıgüzel, Andrei Marinache, Cristian Ruja

Bași: Ștefan Lamatic, Andrei Miclea

Balerină: Raluca Jercea

Descoperă La Traviata

Dirijor: Daniel Jinga

Regia: Alexandru Nagy

Light design: Alin Popa

Video mapping: Radu Spiridon, Mihai Matei

Coregrafia și mișcarea scenică: Sandra Mavhima

Distribuție:

Violetta Valéry – Georgiana Dumitru

Alfredo Germont – Andrei Manea

Giorgio Germont – Mircea Ene (debut)

Annina – Alexandra Cârstea (debut)

Flora – Adelina Cociobanu

Gastone – Andrei Mihalcea

Duphol – Antonio Morariu

Granville – Andrei Miclea

D’Obigny – Ștefan Lamatic

Balerinii Operei Naționale București: Raluca Jercea, Andreea Vălean, Alexandre Plesis

Cu participarea actorilor: Nina Vieru și Nicu Țeapă Vlăsceanu

Opera Vie – Puccini Express

Regia: Alexandru Nagy

Light design & Video mapping: Radu Spiridon, Mihai Matei

Foto: Andrei Grigore

Video: Horia Stan

Asistenți regie: Andrei Vlădilă

Coordonare: Adriana Moisescu, Oana Dumitriu

Clemenza di Tito (premiera ONB 29 și 30 iunie 2024)

Compozitor: Wolfgang Amadeus Mozart

Regizor: Tompa Gábor

Maeștri de cor: Daniel Jinga, Adrian Ionescu

Decor: Adrian Damian

Costume: Luiza Enescu

Lumini: Cristian Șimon

Asistenți de regie: Victoria Radu, Claudia Machedon, Alexandru Nagy

Distribuție:

Titus – Bogdan Mihai/Andrei Lazăr

Vitellia – Marta Sandu Ofrim/Rodica Ștefan

Servilia – Daniela Cârstea/Mădălina Barbu

Sextus – Liliana Istratii/Florentina Soare

Annius – Mihaela Ișpan/Adelina Cociobanu

Publius – Marius Boloș/Damian Vlad

Cu participarea Corului și a Orchestrei Operei Naționale București.

Carte de vizită

Alexandru Nagy este actor, regizor și tenor.

Ce mai trebuie să citeşti