CSR 2021: Nestlé for a Waste Free World
Nestlé România Motivație: La nivel global, Nestlé își intensifică eforturile în utilizarea responsabilă a apei și se angajează ca întreg portofoliul Nestlé Waters să fie neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2025. Compania abordează problema…
Nestlé România
Motivație: La nivel global, Nestlé își intensifică eforturile în utilizarea responsabilă a apei și se angajează ca întreg portofoliul Nestlé Waters să fie neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2025. Compania abordează problema deșeurilor de ambalaje în comunitățile în care operează peste tot în lume și își bazează strategia de lucru pe trei piloni: dezvoltarea de noi ambalaje, modelarea unui viitor fără deșeuri și campanii de conștientizare. Compania derulează o serie de acțiuni de transformare a ambalajelor sale în ambalaje 100% reciclabile sau reutilizabile și de reducere a utilizării materialelor plastice noi cu o treime, până în 2025. De asemenea, cercetătorii de la Nestlé Institute of Packaging Sciences, primul institut de acest gen din industria alimentară, dezvoltă soluții inovatoare pentru ambalajele celor peste 2.000 de branduri Nestlé la nivel global. Sub umbrela pilonului de sustenabilitate „Nestlé for a Waste Free World”, Nestlé a pornit, în noiembrie 2020, campania „POPAS 2020”, în cadrul căreia a lansat primul studiu de biodiversitate pentru Parcul Național Cozia, concentrându-se pe arealele ecologizate în 2019, când peste 500 de voluntari Nestlé, administrația Parcului și membri ai comunității locale au colectat peste 40 de tone de deșeuri trimise către reciclare sau valorificare, în cadrul aceluiași proiect având loc și o acțiune de plantare a 30.000 de puieți de salcâm.
Rezultate: Puieții, plantați pe o suprafață de 20 hectare, vor ajuta la extinderea arealului de hrănire pentru albine, favorizarea polenizării speciilor autohtone, precum și remedierea vegetativă a solului în anumite zone din parc. Puieții de salcâm au fost aleși special atât pentru a răspunde necesităților solului din zonele vizate care au nevoie de remediere vegetativă, dar și pentru sprijinirea activității melifere din zonă, apicultorii putându-și dezvolta afacerile cu circa 80 de familii de albine care vor produce pentru comunitatea locală peste 35 de tone de miere până în 2050.
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026
-
Aplicație de învățare personalizată pentru viitorii mediciBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026