CSR 2021: Alege asumat un Oraș Curat
BAT Motivație: Campania „Alege Asumat un Oraș Curat” reflectă misiunea asumată de BAT de a construi un viitor mai bun pentru consumatori, angajați și societate, precum și angajamentul de a utiliza mai puțin plastic, de a genera mai puține deșeuri…
BAT
Descrierea proiectului: Proiectul „Alege Asumat un Oraș Curat” este o inițiativă BAT dezvoltată cu susținerea Asociației Green Academy și a autorităților locale. „Campania care a debutat la finalul anului 2019 în Sectorul 3 al Capitalei este o invitație adresată consumatorilor adulți de a-și exprima preferința pentru lucruri din viața de zi cu zi, specifice orașelor în care sunt amplasate, iar prin alegerea uneia dintre opțiuni, fumătorii aleg de fapt să păstreze orașul curat și să protejeze astfel mediul. În decursul primului an al campaniei, 700 de scrumiere stradale speciale au fost amplasate în trei orașe mari din România (București, Iași și Constanța) cu ajutorul cărora mai multe tone de mucuri de țigară au fost colectate selectiv și, în premieră națională, valorificate energetic cu ajutorul unei tehnologii nou dezvoltate, cu exemple de succes în țări precum Statele Unite ale Americii, Canada, Franța sau Germania și zero impact asupra mediului”, spune Ileana Dumitru, Director juridic și relații publice BAT Europa Centrală și de Sud. Mai multe autorități locale și-au exprimat deja dorința de a deveni parteneri în cadrul campaniei „Alege Asumat un Oraș Curat”, iar anul acesta BAT va duce campania mai departe cu un nou model de scrumieră stradală, creat de un artist român și votat în cadrul unui concurs național de design organizat de revista de arhitectură igloo. La nivel global, BAT și-a asumat obiective ambițioase de protejare a mediului și de reducere a impactului companiei: zero emisii de dioxid de carbon la nivelul întregului lanț valoric până în 2050; 100% energie regenerabilă până în 2030; toate centrele de producție 100% certificate de către Alliance for Water Stewardship (AWS) până în 2025; niciun deșeu rezultat din activitatea centrelor de producție să nu mai ajungă în gropi de gunoi până în 2025.
Rezultate: De la debutul campaniei, mai multe tone de chiștoace au fost colectate selectiv și utilizate în procesul de recuperare energetică în cadrul unor fabrici de ciment. „Credem că responsabilitatea față de mediu și de societate trebuie să se reflecte în alegerile informate și asumate ale fiecărui individ. Fiecare gest, fiecare chiștoc împiedicat să ajungă pe stradă reprezintă un pas în direcția unui viitor mai bun și a unui oraș mai curat”, concluzionează Ileana Dumitru.
-
Aplicație de învățare personalizată pentru viitorii mediciBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Sergiu Manea, CEO, BCR: „Banii mei i-aș investi în crearea unui nou ecosistem de învățământ”. De ce viitorul afacerilor depinde de oamenii care știu să orchestreze tehnologia?Servicii financiare · 8 noiembrie 2026
-
Un teatru renăscut din materiale recuperatePanorama · 8 noiembrie 2026