CSM cere procurorului general să reanalizeze patru dosare ale lui Bercea Mondial
CSM a decis marți să solicite procurorului general să verifice patru dosare în care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cazul lui Bercea Mondial, "existând posibilitatea să se fi greșit" prin clasarea cauzelor, a declarat vicepreședintele consiliului, George Muscalu.
Potrivit lui Muscalu, într-unul dintre cele patru dosare, vizând infracțiuni de spălarea banilor, procurorul de caz a dispus NUP, motivând că într-un alt dosar se dispusese aceeași soluție și că există similitudini, însă cauza privea alte societăți și alte conturi.
Cele patru dosare fac parte dintr-un total de 28 de dosare verificate, trei dintre ele având ca obiect infracțiuni economice, respectiv de spălare a banilor, iar celălalt – infracțiuni de corupție.
În acest ultim caz este vorba despre modul în care Bercea Mondial a obținut permisul de conducere, la începutul anilor ’90, în condițiile în care nu știe să scrie și să citească.
La 9 iulie, judecătorul Horațius Dumbravă a cerut, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, sesizarea Inspecției Judiciare cu privire la faptul că la parchetele din județul Olt s-au dat o sută de soluții de neîncepre a urmăririi penale pe numele lui Bercea Mondial.
Secția de procurori a Consiliului superior al Magistraturii (CSM) a sesizat, în 17 iulie, Inspecția Judiciară cu privire la soluțiile date în dosarule în care a fost implicat Bercea Mondial, începând din 2006.
În 23 iulie, procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a dispus efectuarea unui control având ca obiect identificarea tuturor cauzelor penale în care a fost cercetat Bercea Mondial și a cauzelor conexe acestora, precum și verificarea legalității soluțiilor dispuse.
-
UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare de aproape 200 mil. lei în primele zece luni din 2026. Cercetările vizează inclusiv Alzheimer, bolile cardiovasculare și infecțiile rezistente la tratamentActualitate · 12 noiembrie 2026
-
Caroli intră pe piața produselor bogate în proteine cu două sortimente de șuncă feliată. Ambele au 20 de grame de proteină la 100 de grameActualitate · 12 noiembrie 2026
-
Începe cutremurul pe burse? Acțiunile Nvidia au pierdut 10% din capitalizare după demisia neașteptată a lui Jensen Huang, CEO-ul care a cofondat compania în urmă cu 33 de aniActualitate · 12 noiembrie 2026