Cronică de teatru: Omul cel bun din Seciuan

Încă de pe vremea spectacolelor dionisiace însă, teatrul are, pe lângă divertisment, rolul de oglindă a societății, evidențiind, de cele mai multe ori, defectele acesteia. Iar când societatea este caracterizată de tare precum evaziunea fiscală și corupția, acestea ajung și pe principalele scene ale societății.

Regizorul Andrei Șerban construiește cu măiestrie descrierea societății actuale în jurul textului brechtian „Omul cel bun din Seciuan“ („Omul cel bun din Sîciun“, titlul original), ce se joacă la Teatrul Bulandra din toamna anului trecut. De altfel, Andrei Șerban este familiarizat cu acest text al lui Bertolt Brecht, prin care și-a mai îndemnat publicul la bunătate și onesti-tate în 1968, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, înainte să plece din țară, iar a doua oară, la New York, semn al ciclicității unor evenimente similare.

Povestea lui Brecht se petrece într-o perioadă în care zeii (Rodica Mandache, Manuela Ciucur și Mirela Gorea) voiau să verifice dacă pe Pământ mai există oameni buni. Ei ajung în Seciuan (echivalentul Capitalei, după cum unul dintre personajele principale spune la un moment dat), caută un loc în care să se odihnească, iar singurul locuitor al orașului dispus să îi ajute este prostituata Shen Te (Ana Ularu/Alexandra Fasolă). Zeii o recompensează cu bani și o îndeamnă să fie „un om bun“, dar în același timp să își trăiască și viața. În consecință, Shen Te se hotărăște să devină antreprenoare și investește banii de la zei într-o mică tutungerie.

O proprietărească care îi cere banii pe chirie înainte de obținerea unui mic profit (Ana Covalciuc/Daniela Nane), cât și mai multe rude parazite ce încearcă să profite de noua ei situație o determină să se dedubleze și să creeze un personaj care să gestioneze situațiile: Văru’ Șui Ta. Văru’ știe să nego-cieze și să spună „nu“ profitorilor, dar este și un „bun“ evazionist: transformă tutungeria într-o fabrică de țigarete în care an-gajează prin contract 80 de muncitori, dar de fapt, în cadrul acesteia lucrează 400. Singurul sprijin al lui Shen Te este Vang (Vlad Ivanov), micul comerciant vânzător de apă, ce ajunge să fie bătut la un moment dat, iar Shu Fu, frizerul mogul plin de bani, este cel care îi oferă sprijin financiar prin contracte suspecte lui Șui Ta, dorind de fapt o căsătorie cu Shen Te.

În spectacol mai sunt conturate și alte tipuri umane desprinse din societatea actuală, cum ar fi Proprietăreasa, parvenita care deține o clădire în oraș și caută să obțină un câștig pe seama tuturor, sau Sun Iang (Cătălin Babliuc/Alexandru Poto-ceanu) – aviatorul poștal șomer pentru că „nu există aviația poștală“ (el este susținut și sfătuit de mama lui deși a depășit demult etapa copilăriei și încearcă prin bani și cunoștințe să obțină un post, eșuează  și profită de Văru’ care face un com-promis in cazul lui, mai ales pe seama relației sentimentale pe care aviatorul o are cu Shen Te; ajunge astfel șef de tură în fabrica de tutun).

În afară de mesajele transmise cu succes de actorii din distribuție, „Omul cel bun din Seciuan“ se remarcă și prin gradul încărcat al dificultății tehnice: 14 actori interpretează 24 de personaje prin roluri multiple – spre exemplu, Vlad Ivanov este atât Vang, cât și Shu Fu și Femeia, iar Rodica Mandache, Manuela Ciucur și Mirela Gorea sunt atât zeii ce caută omul cel bun, dar și Doamna Iang, Doamna Shin și Nepotul. Pe lângă solicitarea fizică a schimbărilor de ținută și de rol, ei sunt impli-cați și într-o coregrafie dinamică a Andreiei Gavriliu, dar și în momente cântate pe muzica interpretată de Raul Kușak, aflat și el în permanență pe scenă.

Scenografia, realizată de Iuliana Vîlsan, trasează în câteva tușe simple decăderea acestei so-cietăți: la început, ilustrează o lume în care macii sunt în cer, iar stelele pe pământ, iar în a doua parte, macii sunt înlocuiți de țevi ce dau senzația de industrial. În această lume cu susu-n jos, Sun She își construiește afacerea – aspect ilustrat la pro-priu, prin trasarea unor bețe de bambus așezate pe scenă în chenare din ce în ce mai mari. Cu cât numărul posesiilor este mai mare – cu atât personajul este mai zbuciumat, ajungând ca la final să fie crucificat de aceste posesii. Pancartele cu diferite mesaje sau lozinci înlesnesc dialogul cu publicul și mai îndulcesc din gravitatea mesajului transmis, îmbogățind comicul spectacolului.

Finalul este deschis, fără concluzii clare, la fel ca și viața, după cum însuși Vlad Ivanov spune într-un dialog direct cu pub-licul. Totuși, epilogul cântat îndeamnă la bunătate – “Fiți buni, fiți drepți, fiți onești“. Un plus de comic, dar și o intenție binevenită de a opri un fenomen deranjant în teatru, al aplauzelor în picioare de trei ori, indiferent de tipul spectacolului de teatru, este adusă de pancarta finală: „Nu aplaudați în picioare, îi deranjați pe cei din spate“.

Veți decide singuri dacă „Omul cel bun din Seciuan“ este un spectacol ce ar fi meritat într-adevăr ridicarea publicului de pe scaune, cert este că a primit re-cent recunoașterea breslei prin nominalizarea la șase categorii ale premiilor UNITER: cel mai bun spectacol, cel mai bun regizor, cel mai bun scenograf, cel mai bun actor în rol principal (Vlad Ivanov), premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal (Alexandra Fasolă), cea mai bună actriță în rol secundar (Ana Covalciuc).