Criza apei: locuitorilor din Catalonia li se interzice să-și spele mașinile și să-și umple piscinele
Locuitorilor din Catalonia li se interzice să-și spele mașinile și să-și umple piscinele. Autoritățile locale au luat decizia deoarece regiunea se confruntă cu o secetă fără precedent. Măsura va intra în vigoare vineri.
Pachetul de măsuri va afecta aproximativ șase milioane de oameni din 200 de comunități, atât urbane cât și rurale, potrivit Reuters. Măsurile se vor aplica și în al doilea oraș ca mărime din Spania, Barcelona.
Decizia a fost luată după ce specialiștii au avertizat că rezervoarele cu apă au pierdut aproape 16% din cantitatea totală.
Copacii vor fi irigați doar cu ape reziduale, în timp ce umplerea piscinelor va fi interzisă, inclusiv la unitățile turistice. Piscinele vor fi alimentate doar parțial la cluburile sportive, dar administratorii vor fi nevoiți să închidă dușurile.
Încălcarea noilor prevederi va fi pedepsită cu amenzi de până la 3.000 de euro.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026