Criticul regimului Putin a dispărut. Alexei Navalny a fost mutat în altă închisoare
Criticul Kremlinului Alexei Navalny a fost transferat din închisoarea în care se afla într-un loc necunoscut, a declarat, marți, șeful său de cabinet, potrivit Reuters.
Alexei Navalny a fost transferat din colonia sa penitenciară și a fost mutat într-un loc necunoscut.
„Nu știm unde se află acum Alexei și în ce colonie a fost dus”, a anunțat Leonid Volkov, șeful de cabinet al lui Navalny, într-un mesaj pe aplicația Telegram.
Alexei Navalny a fost arestat în ianuarie 2021, după ce s-a întors în Rusia din Germania, unde se refăcuse după otrăvirea cu un agent neurotoxic. El pune otrăvirea pe seama Kremlinului, dar autoritățile din Rusia neagă.
În martie, Navalny a fost condamnat la nouă ani de închisoare după ce a fost găsit vinovat de fraudă la scară largă și sfidare a instanței de către un tribunal.
La momentul respectiv, el ispășea deja o pedeapsă de doi ani și jumătate într-o tabără de prizonieri la est de Moscova pentru încălcări ale eliberării condiționate legate de acuzații despre care el spune că au fost fabricate pentru a-i zădărnici ambițiile politice.
Recent, Navalny a anunțat că a fost pus sub acuzare într-un nou dosar penal în urma căruia ar putea fi condamnat la 15 ani de închisoare.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026