Cristian Popa, BNR: Despre “cel mai scump Paște din istorie”

În presa online, dar și în cea scrisă, pe burtiere la TV, dar și la conferințele de profil economic, tema obsesiv repetată și panicard redată a „celui mai scump Paște din istorie” sau a „exploziei prețurilor” va inunda în curând spațiul public. Alături, va apărea probabil și tema „celei mai mari inflații din Europa”, deși România se află pe locul al doilea (după Ungaria), iar Polonia este cot la cot cu noi.

Discuția este rareori echilibrată sau bine argumentată, cei câțiva formatori de opinie, cu un discurs preponderent negativist, creează percepția că „e rău și urmează criza”, iar această percepție mai că pare realitate.

Mesajele băncii centrale, bine și corect argumentate, factual corecte, susținute de date, dar lipsite de senzațional – nu reușesc să razbată si să străpungă zgomotul mediatic.

Câteva observații:

• Repetarea obsesivă a unor mesaje părtinitoare, factual incorecte sau scoase din context poate genera percepții total diferite de realitate, poate induce panică și iritare, asta nu face însă ca mesajele să fie și reale, și/sau adevărate. Realitatea este că știrile negative se vând mai bine, sunt mai citite, mai distribuite, irită și intrigă publicul. Totuși, trebuie să stăm strâmb și să judecăm drept.
• Inflația este o rată de creștere: când rata inflației era de 16,8%, coșul de consum se scumpea cu 16,8%; când rata inflației este 5%, coșul de consum continuă să se scumpească, dar doar cu 5%. Desigur, faptul că inflația a scăzut nu înseamnă că prețurile s-au ieftinit — înseamnă că acestea continuă să crească, însă cu o rată de creștere mai mică. Scăderea inflației nu înseamnă scăderea prețurilor.
• Băncile centrale „vor” să avem „cel mai scump Paște din istorie” în fiecare an, pentru că țintesc o rată pozitivă a inflației. O fac transparent și asumat, pentru a evita deflația. Așa funcționează sistemul monetar actual, dacă este bine sau rău este o altă discuție, am părerile mele. Până atunci, acest regim, de țintire a inflației, este adoptat peste tot în lume. Ținta este declarată — de exemplu, în România, țintim 2,5%, plus/minus un punct procentual (dar nu 16,8%, sau chiar 5%). Așadar, Paștele va fi mereu mai scump de la an la an. Și acest lucru nu este, în niciun caz, un secret. Trebuie însă să știți acest lucru: atunci când vă negociați creșterea salarială, când faceți un depozit sau când luați un credit, calculul corect include ajustarea cu inflația. Dobânda de politică monetară a BNR, de 6,5%, este de fapt 1,5% dacă o ajustați cu rata inflației, care este în jur de 5%.
• Există, desigur, o diferență uriașă între 16,8% și 5% la nivelul coșului de consum: în primul caz, prețurile se dublează în aproximativ 4 ani, iar în al doilea, în 14 ani. La o inflație de 2%, dublarea prețurilor ar avea loc în circa 35 de ani. De aceea, o inflație de 5% – cât este în prezent, cu o tendință de scădere și fără a fi un „capăt de drum” – nu reprezintă un motiv real pentru titluri senzaționale. Este necesar ca ea să continue să scadă desigur.
• Dacă e să ne jucăm cu cifrele, „inflație dublă” este și 2% față de 1%, cum este în unele țări din zona euro, dar și 16% față de 8%, cum a fost, dar nu mai este, la noi. Titlul senzațional poate rămâne același: „s-a dublat inflația!”.
• Sigur că apare întrebarea: de ce suntem la 5% și nu 2,5%? Nivelul ridicat de incertitudine, deficitul fiscal ridicat, precum și o economie care încearcă să evite recesiunea — toate acestea contribuie, alături de alți factori fundamentali. Când costurile salariale cresc cu 10–15%, este destul de greu pentru producători să reducă prețurile la raft sau în meniuri.
• Convergența către mediile europene este, de asemenea, o realitate și contribuie la acest fenomen. Convergența economică nu poate avea loc fără o anumită convergență nominală a prețurilor. Dau adesea exemplul cu frizerul: pentru ca un frizer român să aibă același salariu ca unul german — simplificând mult, dar nu departe de adevăr — fie prețul unei tunsori trebuie să fie același, fie frizerul român ar trebui să tundă mult mai mulți clienți în aceleași 8 ore, deci să fie semnificativ mai productiv. Altfel nu se poate. Am avea tunsori urâte, e cam greu să tunzi de 2–3 ori mai mult pentru ca salariul să fie ca în Germania.
• Nu merge nimeni la München pentru o tunsoare ieftină — și nici invers. Așadar, prețurile la servicii converg mai greu. Aceste servicii nu pot fi „importate” cu ușurință. În schimb, prețurile la bunuri care pot fi ușor exportate (tradeables, în termeni economici) concurează într-o piață liberă: cel mai bun și cel mai ieftin câștigă. Prin urmare, ajungem din nou la aceeași ecuație: pentru salarii ca în Germania, trebuie să fim productivi ca în Germania — și, desigur, să avem un stoc de capital similar: fabrici, tehnologie, rețete, infrastructură… și foarfeci.
• Nivelul prețurilor, un subiect despre care se vorbește surprinzător de puțin. România are încă cele mai mici prețuri din Uniunea Europeană, în medie, cu excepția Bulgariei. Indicele nivelului prețurilor, raportat la media UE și calculat pentru achizițiile individuale de bunuri și servicii de către gospodăriile populației, este de 61,1%. Doar Bulgaria se află sub acest nivel, la 59,2%. Media Uniunii Europene este, desigur, 100.

• Se poate întâmpla, desigur, ca un produs – într-un magazin, sau chiar mai multe – să aibă un preț mai mare decât cel pe care l-ați văzut în Germania. Vedem postarea pe rețelele sociale și ne enervăm. Însă, dacă ne uităm la toate prețurile, în medie, atât la oraș cât și la sat, realitatea este cea din infografic: încă este mai ieftin să trăiești în România.
• Coșul fiecăruia dintre noi este diferit, deci și inflația resimțită variază. În funcție de preferințe, localizarea geografică, evoluția fiecărui preț în parte etc., inflația dumneavoastră este diferită de a mea. Însă, ca economiști, nu putem lucra decât cu medii.
• Inflația trebuie, desigur, raportată la venituri. În ultimii 3 ani, salariul mediu brut a crescut de la 6.000 la aproape 9.000 de lei — o creștere de 50%. În 2024, inflația medie a fost de 5,6%, în timp ce salariul mediu a crescut cu 11,4%, iar pensia medie cu 40%! Per total, în ultimii 3 ani, prețurile au crescut cu 30%, salariile cu 48%, iar pensiile cu 58%!
• Toate acestea fac că putem trece cu bine peste încă un „cel mai scump Paște din istorie” — fără panică, și cu încrederea că inflația va continua să scadă. Vom închide anul la 3,8%, iar anul viitor, pe vremea asta, vom reintra în țintă, sub 3,5%. Chiar dacă, și la anul, vom avea parte de un nou sezon de „cel mai scump Paște din istorie”.

BNR a făcut și face tot ceea ce ține de ea. Însă, pentru ca reducerea inflației să continue într-un mod sustenabil, este cu siguranță necesar ca deficitul fiscal să fie redus, la fel ca și nivelul ridicat de incertitudine în care operăm. Consolidarea fiscală nu mai poate aștepta, și vine, iar reducerea deficitului va avea o contribuție importantă la scăderea ratei inflației.

Explicarea fenomenului pare ușoară, dar este dificilă, mai ales într-o lume în care senzaționalul vinde, iar apetitul jurnalistic pentru explicații corecte, dar lipsite de senzațional, nu este foarte mare. Este însă datoria băncilor centrale să continue să explice. Am făcut o încercare mai sus.

Despre titlurile de tip „Vestea-șoc de la BNR! Cursul a crescut cu 0,0002 lei” pe data viitoare.

Cristian Popa este membru în Consiliul de Administrație al BNR.