Creșteri salariale de la 1 ianuarie 2019 pentru bugetari
De la 1 ianuarie 2019, bugetarii vor beneficia din nou de o creștere salarială, potrivit Legii salarizării. Cei care nu vor primi bani în plus la salarii sunt medicii și asistentele, care au primit de la 1 martie 2018 o creștere până la nivelul din 2022.
„De la 1 ianuarie 2019, salariile ar trebui să crească, potrivit Legii salarizării, cu 25% din diferența din ceea ce este prevăzut în Legea salarizării pentru anul 2022 și valoarea din decembrie 2018. Pe de altă parte, conform Ordonanței de Urgență din luna aceasta, toate sporurile vor îngheța la nivelul din 2017”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Bogdan Hossu, președintele Confederației Sindicale „Cartel Alfa”.
Potrivit lui Hossu, peste 70-75% din bugetari vor simți o creștere salarială de la 1 ianuarie 2019.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026