Creșterea salariului minim aduce 600 de milioane de euro net pentru consum
Creșterea salariului minim de la 1.050 la 1.250 de lei brut începând din această lună va majora veniturile disponibile ale peste 1,6 milioane de salariați cu circa 600 de milioane de euro pe an, arată datele centralizate de ZF pe…
Creșterea salariului minim de la 1.050 la 1.250 de lei brut începând din această lună va majora veniturile disponibile ale peste 1,6 milioane de salariați cu circa 600 de milioane de euro pe an, arată datele centralizate de ZF pe baza informațiilor de la Ministerul Muncii.
Românii cheltuiesc anual câte 12 miliarde de euro pe alimente, 12 miliarde de euro pe produse nealimentare și 10 mld. euro pe carburanți.
Astfel, creșterea venitului net cu câte 140 de lei pe lună pentru fiecare dintre cei 1,6 milioane de salariați (cărora le crește suma primită „în mână“ de la 785 de lei la 925 de lei) ar putea stimula consumul de produse necesare pentru traiul zilnic.
Deși teoretic salariul minim brut lunar este de 1.050 de lei, datele de la Ministerul Muncii arată că 338.000 de salariați câștigă între 1 și 1.049 lei lunar salariu brut, cu o medie de 596 de lei brut (450 de lei net), iar o creștere preconizată de 20% a salariului le va aduce un salariu net de 540 de lei lunar.
Ministerul Muncii nu a explicat până ieri la ora închiderii ediției de ce raportează în statisticile sale 338.000 de salariați care câștigă mai puțin de 1.050 de lei salariul brut.
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Nou tratament experimental pentru atacul de cord. Cum ar putea fi „retrezite” celulele deteriorateActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Acțiunile Nvidia au scăzut cu peste 7,5% în primele minute de tranzacționare de luni pe Wall Street, ștergând peste 300 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră a gigantului americanActualitate · 9 noiembrie 2026