Versiunea completă
Actualitate

Crește concurența pentru șefia Dreptei

Neînțelegerile dintre facțiunile dreptei au continuat după recrutarea de către PDL a lui Cătălin Predoiu, fost penelist și fost ministru de justiție sub guvernările Tăriceanu, Boc și Ungureanu, drept șef al guvernului din umbră al partidului.

Crenguta Nicolae · 14 iulie 2013 · 1 min de citit

Predoiu este proaspăt membru al PDL și la fel de proaspăt uns prim-vicepreședinte al PDL, iar de-acum calea spre candidatura la alegerile prezidențiale îi este deschisă. Predoiu a încercat un discurs foarte ostil față de USL – spunând că proiectul său politic este “trimiterea în istorie” a “accidentului istoric” numit PDL – și foarte prietenos față de Mișcarea Populară și de viitorul ei Partid Popular, cerând o unificare a dreptei sau a măcar a eforturilor ei de a răsturna guvernul.

Scepticismul “adevăraților urmași ai lui Băsescu”, adică ai popularilor, s-a vădit însă în reacția consilierului Sebastian Lăzăroiu, care a dezaprobat promovarea peste noapte a lui Predoiu, nu în ultimul rând pentru că o creștere de popularitate a unui Predoiu aliat cu Blaga ar eclipsa candidatura la Cotroceni a altor politicieni susținuți de Partidul Popular.

Ce mai trebuie să citeşti