Versiunea completă
Actualitate

Crescătorii de păsări contestă informațiile privind carnea de curcan din Germania, exportată în 2012

Crescătorii de păsări contestă exactitatea traseului cărnii de curcan cu reziduuri de antibiotic găsite în Germania, exportată la mijlocul lui 2012, deoarece stabilirea originii căr­nii a fost realizată doar prin de­clarația procesatorului fără să existe etichetă care să ateste proveniența.

Ana Maria Petcana - Mediafax · 14 martie 2013 · 1 min de citit

Crescătorii de păsări contestă exactitatea traseului cărnii de curcan cu reziduuri de antibiotic găsite în Germania, exportată la mijlocul lui 2012, deoarece stabilirea originii căr­nii a fost realizată doar prin de­clarația procesatorului fără să existe etichetă care să ateste proveniența. „Uniunea Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) con­testă exac­titatea restabilirii trasabilității pentru respectiva carne, întrucât evident eticheta de la raft purta denumirea procesatorului. Stabilirea originii cărnii s-a făcut doar prin declarația procesatorului fără să existe etichetă care să ateste originea cărnii“, se arată într-un comunicat al UCPR. UCPR spune că nu există etichete care să ateste originea cărnii de curcan cu reziduuri de antibiotic. Potrivit UCPR, carnea de curcan la care se face referire a fost expor­tată la jumătatea anului 2012, fiind prelevate probe de la raft din pre­paratele din carne abia după 7 luni. „Importul a fost realizat de către un trader care a vândut-o apoi unui procesator de carne de curcan din Germania, care prelucrează carne de curcan și de la alți furnizori. (…) Producătorii de carne de curcan din România sunt supuși controalelor permanente ale ANSVSA și în anul 2012, în urma analizelor, nu s-au găsit probe care să ateste existența reziduurilor de antibiotice în carne“, mai arată uniunea.

Toate stirile sunt pe zf.ro

Ce mai trebuie să citeşti