Versiunea completă
Actualitate

Costurile asigurării datoriilor țărilor și firmelor europene au urcat după reuniunea Sarkozy-Merkel

Costurile asigurării datoriilor statelor și companiilor europene au crescut miercuri, după ce întâlnirea de marți dintre președintele francez, Nicolas Sarkozy, și cancelarul german, Angela Merkel, nu a avut rezultatele așteptate de piețele financiare, potrivit cotidianului Wall Street Journal.

Razvan Muresan · 17 august 2011 · 1 min de citit

Cei doi oficiali au declarat că o coordonare economică mai bună și înăsprirea disciplinei fiscale ar ajuta la redobândirea încrederii investitorilor, dar au afirmat că este prea devreme pentru a introduce obligațiuni comune ale zonei euro.

Rezultatul întâlnirii nu a fost o surpriză, chiar dacă o parte a analiștilor așteptau o reacție mai puternică a celor doi politicieni la recenta escaladare a crizei datoriilor suverane. “Orice pas mai aproape de o uniune fiscală este binevenit. Dar ceea ce s-a propus marți a fost doar un pas mic”, a spus Tobias Blattner, analist la Daiwa Capital Markets.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Ce mai trebuie să citeşti