„Costul ascuns“ al creditelor Prima casă: depozit colateral de până la 4.000 de lei
Creditele imobiliare Prima casă, accesate de 98.000 de persoane în ultimii patru ani datorită avansului mic, scot din buzunarul clienților până la 4.000 de lei, care ajung în depozite colaterale, constituite pentru eventualitatea în care împrumutul ajunge în default. Acesta este unul dintre „costurile“ creditului garantat de stat care nu au fost deloc anunțate de bancheri sau de autorități.
Clientul își recuperează banii abia la scadență, respectiv după 30 de ani în cele mai multe cazuri, iar dobânda primită este de cele mai multe ori la nivel de cont curent (0,1%) sau chiar zero. Depozitele sunt solicitate de bănci deoarece așa le cere legea, valoarea acestora fiind egală cu trei rate de dobândă. La un credit maxim de 250.000 de lei, primele trei rate de dobândă însumează circa 3.900 de lei.
„Obligativitatea constituirii unui depozit colateral, în valoare egală cu trei rate de dobândă, valabil pe întreaga durată a finanțării este condiție de eligibilitate pentru beneficiarii programului Prima casa“, afirmă reprezentanții Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, instituția care gestionează garanțiile acordate de stat pentru credite Prima casă.
Existența acestui depozit colateral este motivată de faptul că bancherii pot merge să solicite garanția de la stat pentru un credit ajuns în default abia după 90 de zile de neplată, perioadă în care băncile trebuie să aibă asigurat venitul din dobânzi. Bonificațiile pe care băncile le plătesc pentru aceste depozite nu sunt însă reglementate. Astfel, dintr-o obligație legală aceste depozite s-au transformat într-o sursă ieftină de finanțare pentru bănci în condițiile în care deși reprezintă sume blocate timp de 30 de ani sunt bonificate cu dobândă de 0,1% pe an sau deloc. De exemplu, CEC Bank nu plătește dobândă pentru sumele păstrate de clienți în depozite colaterale. Citiți mai multe detalii pe www.zfcorporate.ro-
Inflația din SUA accelerează peste așteptări în octombrie. Indicele prețurilor de consum a avansat cu 0,4% față de luna precedentă. Fed se pregătește de o nouă majorare a dobânzilorActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Poate pierde Nvidia omul care a transformat-o într-un gigant de trilioane de dolari? Acțiunile companiei scad cu peste 7% în două zile în urma scandalului în care este implicat CEO-ul Jensen HuangActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Suma de 4,5 mld. euro împrumutată de România prin eurobonduri externe a ajuns în vistieria statului. Nazare, ministrul Finanțelor: A doua emisiune de euroobligațiuni a României pe piețele internaționale din 2026 s-a bucurat de un interes mare din partea investitorilor și a reconfirmat încrederea de care se bucură RomâniaActualitate · 10 noiembrie 2026