Cosmin Dobranis a fost numit director general al Mio Technology pentru România și Ungaria
Șefii producătorului de echipamente GPS Mio Technology l-au numit pe Cosmin Dobranis, 32 de ani, în funcția de country director pentru România și Ungaria. Cu o experiență de 12 ani în domeniul vânzărilor, Cosmin Dobranis a preluat această funcție începând cu 1 octombrie, mandatul său fiind pe o perioadă nedeterminată.
„Responsabilitatea mea este să cresc vânzările și notorietatea produselor Mio Technology, iar în paralel mă voi axa și pe dezvoltarea lanțului de distribuție din regiune”, a declarat Cosmin Dobranis.
Absolvent al Facultății de Administrație și Afaceri de la Universitatea București și al unui masterat în marketing și negociere de business, Cosmin Dobranis a ocupat între 2007 și 2013, funcția de manager de vânzări în cadrul celor doi unici distribuitori pe care Mio i-a avut în România și Ungaria: LCP New Systems și Arobs Transilvania. De pe această poziție Cosmin Dobranis s-a ocupat de dezvoltarea brandului și produselor Mio în România.
Mio mizează anul acesta pe vânzări de 1,5 milioane de euro în România, în creștere cu aproape 5% comparativ cu anul trecut. Cota de piață a companiei în România a urcat anul acesta la aproximativ 30% și își va continua creșterea și în 2015, pe fondul introducerii în portofoliu a unor noi categorii de produse.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026