Cosmetic Plant estimează o cifră de afaceri de aprox. 13 milioane de lei în 2021
Cosmetic Plant, unul dintre principalii producători locali de cosmetice, a încheiat anul precedent cu o cifră de afaceri de 11,3 milioane de lei și anticipează o creștere cu 15% pentru 2021, menținând, astfel, trendul ascendent înregistrat în ultimii ani. Potrivit…
Cosmetic Plant, unul dintre principalii producători locali de cosmetice, a încheiat anul precedent cu o cifră de afaceri de 11,3 milioane de lei și anticipează o creștere cu 15% pentru 2021, menținând, astfel, trendul ascendent înregistrat în ultimii ani.
Potrivit companiei clujene, creșterea afacerilor va fi sprijinită de noi investiții în tehnologie, precum și prin lansările de produse noi care vor completa gamele deja existente. Anul trecut, portofoliul companiei a fost extins cu alte 18 produse.
„Suntem optimiști în privința anului în care tocmai am intrat, credem că produsele noastre vor fi în continuare apreciate de consumatori. Deși anul precedent a fost unul plin de provocări, am urmat cu neștirbită consecvență planul nostru strategic, iar rezultatele înregistrate ne confirmă eficacitatea lui. Ne bucurăm foarte mult să constatăm că produsele românești sunt din ce în ce mai căutate și mai apreciate de oameni și suntem convinși că produsele noastre, pe care calitatea lor le recomandă, vor câștiga din ce în ce mai mult teren în segmentul nostru de consum. 2020 fiind un an în care mișcarea a fost limitată, a fost naturală migrarea consumatorilor către online. Astfel, media lunară a vânzărilor din segmentul online a crescut cu 73%, comparativ cu 2019”, a declarat Susana Laszlo, director General Cosmetic Plant.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026