Corporatiștii se mută în vestul Bucureștiului
Zona de centru-vest a Capitalei și-a adjudecat, în prima jumătate a anului, o treime din totalul pieței de închirieri de birouri, valoare în creștere comparativ cu ponderea de 10% pe care a avut-o anul trecut. Astfel, această zonă a urcat…
Zona de centru-vest a Capitalei și-a adjudecat, în prima jumătate a anului, o treime din totalul pieței de închirieri de birouri, valoare în creștere comparativ cu ponderea de 10% pe care a avut-o anul trecut. Astfel, această zonă a urcat pe locul al doilea ca importanță în decizia de relocare a companiilor, după nordul Capitalei, potrivit unei analize realizate de firma de consultanță ESOP Consulting – Corfac International
Creșterea interesului pentru această zonă s-a produs ca urmare a numărului mare de proiecte de birouri de amploare ridicate aici în perioada octombrie 2015-aprilie 2016, atrăgând atenția managerilor companiilor în căutare de sedii noi.
„Subzonele Orhideea-Politehnica și Cotroceni au fost vârf de lance și au atras tranzacții de birouri care au însumat 50.209 de metri pătrați, numai în primele șase luni din 2016, conform datelor centralizate în Forumul principalelor companii imobiliare de pe piața de birouri. Acest volum reprezintă mai mult decât dublu comparativ cu valoarea tuturor tranzacțiilor din această zonă la nivelul anului trecut (în 2015, în zona de centru-vest s-au încheiat contracte de închiriere de 19.000 de metri pătrați)”, se arată în comunicatul ESOP Consulting – Corfac International.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026