Cornelia Coman este numită CEO ING Asigurări de Viață și Pensii Ungaria
Cornelia Aurelia Coman, director general ING Asigurări de Viață, va prelua funcția de director general ING Asigurări de Viață și Pensii Ungaria, începând cu data de 1 iunie 2012.
Cornelia Aurelia Coman îl urmează în funcție pe Zsolt Kovacs, care a decis să își continue cariera în afara grupului ING. În perioada imediat următoare, Cornelia Coman își va desfășura activitatea atât în România, cât și în Ungaria, până în momentul în care va putea să transfere responsabilitățile succesorului său, care urmează a fi anunțat în curând.
Cornelia Coman s-a alăturat echipei ING Asigurări de Viață la 1 iunie 1998, ca actuar, iar în perioada 2001-2006 a ocupat poziția de director actuariat și management al investițiilor. În 2006, ea a fost numită director general adjunct, iar în 2008 a preluat conducerea companiei în calitate de director general al ING Asigurări de Viață.
100 cele mai puternice femei din business – Astăzi: Cornelia Coman, ING Asigurări de Viață
Ea a fost aleasă vicepreședinte UNSAR din 2008 și președinte APAPR din 2011.”ING este în acest moment liderul pieței de asigurări de viață din România și foarte bine poziționată pe piața pensiilor private și facultative. (…) Privesc cu încredere către o nouă provocare alături de ING, într-o piață mai matură, așa cum este cea din Ungaria”, spune Cornelia ComanING este presentă pe piața de asigurări de viață din Ungaria din anul 1991 și este liderul acestei piețe din 1997, cu o cotă de piață de 16,2%, brandul ING, la rândul sau, Bucurându-se de cea mai mare notorietate.
Sfaturi pentru tinerii manageri de la… Cornelia Coman, CEO al ING Asigurări de Viață
Până la finalizarea procesului de selecție pentru un nou CEO pentru divizia de asigurări a ING din România, Adrian Lupescu, chief financial officer ING Asigurări de Viață, va asigura interimatul conducerii companiei. Adrian Lupescu și-a început cariera alături de ING în 1998, ocupând pozițiile de actuar, director al departamentului de actuariat, director al departamentului de risc, iar de anul trecut conduce departamentul financiar al ING Asigurări de Viață.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026