Coreea de Sud lansează trei megaproiecte pentru AI și cipuri: Samsung și SK Hynix conduc un plan de investiții de peste 650 de miliarde de dolari pentru următorii ani
Coreea de Sud urmează să prezinte trei „megaproiecte” dedicate semiconductorilor, centrelor de date pentru inteligență artificială și roboticii, într-un program care, potrivit presei locale, ar putea atrage investiții de peste 1.000 de trilioane de woni (aproximativ 651 de miliarde de…
Coreea de Sud urmează să prezinte trei „megaproiecte” dedicate semiconductorilor, centrelor de date pentru inteligență artificială și roboticii, într-un program care, potrivit presei locale, ar putea atrage investiții de peste 1.000 de trilioane de woni (aproximativ 651 de miliarde de dolari) din partea marilor conglomerate industriale, scrie Reuters.
Planul va fi prezentat de președintele Lee Jae Myung și reprezintă cea mai ambițioasă inițiativă a administrației sale pentru dezvoltarea industriei AI și reducerea decalajelor economice dintre regiunea capitalei Seul și restul țării.
Pachetul de investiții vizează dezvoltarea semiconductorilor, construirea de centre de date pentru inteligență artificială și extinderea tehnologiilor de tip „physical AI”, inclusiv în domeniul roboticii.
Un element central al programului este crearea unui nou hub al semiconductorilor în sud-vestul țării, în regiunile Gwangju și Jeolla de Sud, zone mai puțin dezvoltate comparativ cu regiunea metropolitană a Seulului, unde este concentrată în prezent cea mai mare parte a industriei tehnologice.
La eveniment sunt așteptați liderii Samsung Electronics și SK hynix, inclusiv președinții executivi Jay Y. Lee și Chey Tae-won, care ar urma să prezinte propriile planuri de investiții.
La proiect participă și alte grupuri industriale importante, precum LG Electronics, HD Hyundai Robotics, Korea Electric Power Corporation și Korea Water Resources Corporation.
Anticiparea anunțului a impulsionat deja acțiunile companiilor sud-coreene din construcții și inginerie, investitorii mizând pe un val masiv de proiecte de infrastructură necesare dezvoltării noului ecosistem industrial dedicat inteligenței artificiale și semiconductorilor.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026