Coreea de Nord exploatează o nouă unitate de îmbogățire a uraniului
Coreea de Nord exploatează o nouă uzină de îmbogățire a uraniului în complexul său nuclear, cu scopul de a-și crește capacitatea de producție de combustibil fisionabil pentru armamentul atomic, scrie un ziar sud-coreean în ediția de miercuri.
“Camere de luat imagini în infraroșu utilizate de către serviciile de informații sud-coreene și americane au detectat o emisie de căldură în momentul în care centrifugele cu gaz au început să funcționeze în noua uzină”, scrie Joongang Ilbo citând o sursă din cadrul serviciilor de informații sud-coreene.
Coreea de Nord a început construirea acestei uzine în incinta instalației nucleare Yongbyon în 2012, potrivit acestei surse.
“Este necesar să prelungim supravegherea, pentru a afla dacă noua uzină a început să producă la toată capacitatea, dar credem că aceasta funcționează”, adaugă sursa citată.
Contactat de AFP, Ministerul sud-coreean al Apărării a refuzat “orice comentariu despre probleme care țin de informații” secrete.
Institutul pentru Știință și Securitate Internațională (ISIS), cu sediul la Washington, afirma în august că Phenianul continuă, în instalația de la Yongbyon, să producă plutoniu și uraniu care pot fi utilizate pentru o bombă atomică.
Coreea de Nord susține că uzina produce doar uraniu slab îmbogățit, pentru alimentarea unui viitor reactor cu apă grea, dar unii experți suspectează regimul că vrea să producă uraniu întrebuințat în scopuri militare.
Închis în 2007 în cadrul unui acord de “ajutorare în schimbul dezarmării”, reactorul de la Yongbyon poate, în principiu, să producă șase kilograme de plutoniu pe an, o cantitate suficientă pentru fabricarea unei bombe nucleare.
Coreea de Nord a demarat repunerea în folosință a instalației după ce a efectuat ultimul test nuclear, în 2013, iar aceasta ar fi devenit operațională în octombrie același an.
După ce a utilizat o parte a stocului pentru cel puțin două din cele trei teste nucleare pe care le-a efectuat, Phenianul ar deține în continuare suficient plutoniu pentru a produce șase bombe, potrivit unor experți străini.
Potrivit ISIS, suprafața uzinei de centrifuge a fost dublată și probabil că au fost instalate noi centrifuge. Ea ar putea produce până la 68 de kilograme de uraniu pe an, cu care se pot fabrica trei bombe.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026