Coordonează departamentul de drept penal al SCA Zamfirescu Racoți & Parteners
Coordonează activitatea a cinci avocați, iar alături de preocupările specifice oricărui manager privind dezvoltarea departamentului din punct de vedere profesional și financiar, responsabilitățile sale includ gestionarea relației cu clienții, stabilirea strategiilor juridice, coordonarea echipei precum și cooperarea cu celelalte departamente…
Coordonează activitatea a cinci avocați, iar alături de preocupările specifice oricărui manager privind dezvoltarea departamentului din punct de vedere profesional și financiar, responsabilitățile sale includ gestionarea relației cu clienții, stabilirea strategiilor juridice, coordonarea echipei precum și cooperarea cu celelalte departamente din cadrul firmei. 2014, spune Antoniu Obancia, a fost un an bun, în care proiectele au fost mai numeroase și complexe, ceea ce a determinat o redimensionare a echipei prin cooptarea de noi colegi. „Financiar, așa cum era de așteptat, rezultatele au depășit pe cele ale anului precedent.“
Absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității din București (1999), dar și studiilor postuniversitare în științe penale (2001), Antoniu Obancia a urmat și doctoratul (2010-2013) în drept comercial – insolvență. Și-a început activitatea în cadrul Zamfirescu Racoți & Partners în 2006, la departamentul de litigii comerciale.
Sporadic, povestește el, a instrumentat și cauze penale de mică anvergură, care aveau legătură cu proiectele de drept civil-comercial. Treptat au apărut în portofoliu litigii privind legea incompatibilității, iar mai apoi cauze penale cu un grad de complexitate din ce în ce mai mare, așa încât a început să alterneze litigiile civile cu cele penale, până a propus să se dedice preponderent dreptului penal și să se preocupe de dezvoltarea noii activități și a echipei. „O trăsătură elocventă a acestui parcurs profesional, în 2010 am început doctoratul într-un domeniu în care aveam o mare implicare profesională: insolvența.“
Pe termen lung, Antoniu Obancia se vede „în aceeași sferă de competență, dar înzecită ca proporții. Desigur, cu evitarea suprasolicitării. Echipa este cheia
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026