Controlul capitalului afectează grav exporturile și importurile Greciei
Măsurile de control al capitalului au afectat grav exporturile și importurile Greciei în iulie, prima lună în care au fost impuse, ceea ce arată că scăderea producției industriale va continua, relatează Kathimerini.
Potrivit datelor autorității elene pentru statistică, valoarea totală a exporturilor a scăzut cu 8% în iulie, la 2,3 miliarde de euro, de la 2,5 miliarde de euro în urmă cu un an.
Importurile au înregistrat în iulie un declin de 32%, de la 4,5 miliarde de euro la 3,02 miliarde de euro.
Datele sunt ceva mai bune dacă sunt excluși carburanții, declinul importurilor fiind de 22,6%, în timp ce exporturile au urcat cu 7%.
Cu toate acestea, tabloul general este mai grav decât a anticipat Asociația Exportatorilor Eleni, în baza exemplului Ciprului la introducerea controlului capitalului în 2013.
Asociația a estimat că Grecia va consemna un declin de 7% al exporturilor și de 28% al importurilor.
Scăderea exporturilor a avut loc mai ales în cazul comenzilor din state non-UE (-27,2%), în timp ce exporturile către Uniunea Europeană au avansat cu 11,1%.
În primele șapte luni ale acestui an, valoarea exporturilor a scăzut cu 2,7%, la 35,2 miliarde de euro, față de intervalul similar al anului 2014.
Importurile au scăzut cu 10,1% în intervalul ianuarie-iulie, la 25,3 miliarde de euro, comparativ cu 28,14 miliarde de euro în 2014.
În urma evoluției negative a exporturilor și importurilor, deficitul comercial s-a redus în primele șapte luni cu 19,5%, de la 12,4 miliarde de euro în urmă cu un an la 9,9 miliarde de euro.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026