Consumul de resurse și poluarea din industria constructoare de mașini au scăzut în ultimul deceniu
Din 2008 până în prezent, în Europa, a scăzut nivelul consumului de energie și de apă, al emisiilor de dioxid de carbon (CO2), precum și al deșeurilor generate de procesul de fabricare a automobilelor, arată datele Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
În ceea ce privește consumul de energie electrică din timpul producției, comparativ cu 2008, acesta a scăzut, în medie, cu 8% per unitate produsă și cu 15% per total. Astfel că, în 2017, consumul total de electricitate a fost de aproximativ 39 de milioane de megawați/an, comparativ cu cei 42 milioane raportați în 2008. Asta deși producția de mașini a crescut. Nu este cel mai scăzut nivel al consumului din ultimul deceniu – acesta fiind înregistrat în 2014 -, dar este mai mic decât în 2008, iar tendința generală este de scădere.
În intervalul 2008-2017, emisiile de dixodid de carbon (CO2) au scăzut, în medie, cu 31,1% per unitate produsă și cu 23,7% per ansamblu. Conform datelor ACEA, acest lucru a fost posibil prin accesarea unor surse de energie verde și a unora cu emisii scăzute. Astfel că nivelul de emisii înregistrat în 2017, de 0,50-0,60 milioane de tone/an, este cel mai mic al ultimului deceniu – în 2008 cifra a fost de peste 12 milioane de tone/an, iar în 2010 a ajuns aproape la 13 milioane de tone.
Și consumul de apă a scăzut, cu 30,8% per unitate produsă și cu 24,5% per ansamblu. Astfel că totalul de apă utilizată s-a situat undeva între 55 și 66 de milioane de milioane de metri cubi/an – scădere de la aproximativ 75 de milioane. Acest lucru ar fi fost posibil prin introducerea progresivă a tehnologiilor de recirculare a apei, care a permis practic reutilizarea resurselor. Tendința din ultimii doi ani din punctul de vedere al nivelului de risipă al apei a fost de stagnare.
-
UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare de aproape 200 mil. lei în primele zece luni din 2026. Cercetările vizează inclusiv Alzheimer, bolile cardiovasculare și infecțiile rezistente la tratamentActualitate · 12 noiembrie 2026
-
Caroli intră pe piața produselor bogate în proteine cu două sortimente de șuncă feliată. Ambele au 20 de grame de proteină la 100 de grameActualitate · 12 noiembrie 2026
-
Începe cutremurul pe burse? Acțiunile Nvidia au pierdut 10% din capitalizare după demisia neașteptată a lui Jensen Huang, CEO-ul care a cofondat compania în urmă cu 33 de aniActualitate · 12 noiembrie 2026