Constantin: România folosește de până la 5 ori mai puține îngrășăminte la hectar decât alte state UE
România are o productivitate agricolă mai mică decât multe țări din UE și pentru că folosește mai puține îngrășăminte la hectar, ceea ce reprezintă o grijă mai mare pentru mediu, a declarat, marți, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
El a arătat că în România există în continuare potențial de creștere, dar, în egală măsură, există o grijă pentru mediul înconjurător.
“Ne preocupăm și de mediul înconjurător, dar avem nevoie de investiții foarte mari în agricultură pentru a ajunge la o medie de productivitate așa cum întâlnim în alte state europene”, a afirmat Constantin.
Ministrul a explicat că nivelul subvențiilor dn România este mai mic decât în alte state membre pentru că în momentul în care s-au făcut negocierile pentru subvenții, în anii 2002-2003, producția medie la hectar în România era la 2,6 tone la hectar, în timp ce în alte state din Europa era de 4-5 tone la hectar, la anumite culturi.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Inflația din SUA accelerează peste așteptări în octombrie. Indicele prețurilor de consum a avansat cu 0,4% față de luna precedentă. Fed se pregătește de o nouă majorare a dobânzilorActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Poate pierde Nvidia omul care a transformat-o într-un gigant de trilioane de dolari? Acțiunile companiei scad cu peste 7% în două zile în urma scandalului în care este implicat CEO-ul Jensen HuangActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Suma de 4,5 mld. euro împrumutată de România prin eurobonduri externe a ajuns în vistieria statului. Nazare, ministrul Finanțelor: A doua emisiune de euroobligațiuni a României pe piețele internaționale din 2026 s-a bucurat de un interes mare din partea investitorilor și a reconfirmat încrederea de care se bucură RomâniaActualitate · 10 noiembrie 2026