Consilier municipal: Gabriela Firea este Dragnea fără mustață. A tocat banii pe statui și pe kitsch
Roxana Wring, consilier USR în cadrul Consiliului General al Municipiului București, o acuză pe Gabriela Firea că din bugetele Primăriei Capitalei ar fi făcut investiții inutile, și spune că primarul general este un fel de „Dragnea fără mustață”.
„Ceea ce face primarul Capitalei este de o ipocrizie maximă. Se plânge de bani, însă bugetele imense pe care Bucureștiul le-a avut în ultimii ani au fost tocate pe statui, pe spectacole kitsch și pe stimulente inutile. Plus, evident, jumătatea de miliard de euro risipită de Companiile Municipale. Deci nu lipsa banilor a stat în calea Gabrielei Firea, ci propria incompetență”, susține Roxana Wring, pe Facebook.
Consilierul USR mai spune că Gabriela Firea ar fi „Dragnea fără mustață”, și consideră că atât primarul general cât și Liviu Dragnea ar trebui îndepărtați din funcțile pe care le dețin.
„Ce face acum Gabriela Firea nu este altceva decât un joc politic: speră să capitalizeze electoral neîncrederea bucureștenilor în Liviu Dragnea. Însă, așa cum am spus, Firea nu este nimic altceva decât un Dragnea fără mustață. Când vine vorba despre cei doi, nu există un ”rău mai mic”. Există doar două rele care trebuie îndepărtate urgent de la conducerea României și, respectiv, a Bucureștiului”, mai spune Wring.
-
Hainele ieftine din magazine ascund o realitate pe care puțini o cunosc. Cât costă, de fapt, să produci calitate în România?Comerț · 10 noiembrie 2026
-
De la montaj video la inteligență artificială: pariul unui antreprenor român care vrea să cucerească o piață de miliarde de dolariBusiness Hi-Tech · 10 noiembrie 2026
-
Nina Irimia, Upscale Smart Consulting: Cât costă, de fapt, un grant de 1 milion de euroOpinii · 10 noiembrie 2026