Confirmare: SIF Oltenia și-a lichididat deținerea de 17,4% la Prodplast pentru 7,5 milioane de lei
SIF Oltenia (SIF5) a anunțat vineri la Bursă că a vândut un număr de 2,97 de milioane de acțiuni deținute la producătorul de mase plastice Prodplast (simbol bursier PPL), adică întreaga deținere de 17,4%, la un preț de 2,52 de…
SIF Oltenia (SIF5) a anunțat vineri la Bursă că a vândut un număr de 2,97 de milioane de acțiuni deținute la producătorul de mase plastice Prodplast (simbol bursier PPL), adică întreaga deținere de 17,4%, la un preț de 2,52 de lei pe unitate, valoarea totală a tranzacției fiind de 7,5 milioane de lei.
Luni, 25 mai 2020, în sistemul Bursei de Valori București au fost înregistrate două tranzacții de tip DEAL cu 2,97 milioane de acțiuni ale Prodplast, la prețul de 2,52 de lei pe acțiuni, respective cu 3,82% mai mic față de cel din piață.
ZF scria la acel moment că pachetul coincide cu deținerea SIF Oltenia și că societatea este cel mai probabil vânzătorul.
Un număr de 1,7 milioane de acțiuni, respectiv 10% din companie, au fost cumpărate de Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), într-o tranzacție de 4,3 milioane de lei.
De asemenea, Tudor-Alexandru Georgescu, director general al companiei, a cumpărat pe 25 mai 1,27 de milioane de acțiuni la societate, tranzacție în valoare de 3,2 milioane de lei, potrivit calculelor ZF. Inițial, Tudor-Alexandru Georgescu avea o deținere de 1,97%, iar în urma acestei tranzacții a ajuns la o participație de 9,4% din capitalul social al Prodplast.
De la începutul anului, acțiunile PPL se tranzacționează în creștere cu 1,55%, pe fondul unui rulaj de 7,65 milioane de lei, emitentul ajungând la 44,7 milioane de lei capitalizare. Cel mai mare acționar al Prodplast este compania Nord București, care deține 33% din numărul de acțiuni.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026