Conferința Opera Europa aduce importanți directori de teatre liricie, în noiembrie, la București
Opera Națională București (ONB) va fi gazda conferinței de toamnă Opera Europa, care va aduce, pentru prima dată în Capitală, între 19 și 22 noiembrie, pe unii dintre cei mai importanți directori ai teatrelor lirice și festivalurilor de profil din Europa.
Tema principală a întâlnirii o constituie dezvoltarea profesională, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Anunțul desemnării Operei Naționale București drept gazdă a prestigiosului eveniment internațional a fost făcut în data de 8 mai, în cadrul Adunării Generale a membrilor Opera Europa, desfășurată cu ocazia conferinței de primăvară care a avut loc la Teatro Real din Madrid. România devine astfel prima țară din sud-estul Europei în care se va desfășura această întâlnire destinată profesioniștilor din domeniul managementului artei lirice.
Nicholas Payne, director al rețelei Opera Europa, a subliniat în cadrul discursului său că, de-a lungul anilor, a primit mai multe invitații din partea instituțiilor lirice din Europa de sud-est, menționând că propunerea Operei Naționale București a fost acceptată în urma unei atente analize realizate de Consiliul de Conducere, dar și ca urmare a vizitei pe care acesta a efectuat-o la București în toamna anului trecut. Nicholas Payne a salutat schimbările realizate în cadrul instituției bucureștene în ultimii doi ani, făcând referire la deschiderea internațională de care a început să se bucure Opera Națională București, la repertoriul actual și la artiștii importanți prezenți la București, cât și la noul aspect al clădirii recent renovată, la acustica performantă a sălii de spectacol, dar și la facilitățile oferite spectatorilor.
La rândul său, Răzvan Ioan Dincă, directorul general al Operei Naționale București, a prezentat, la întâlnirea de la Madrid, câteva aspecte din programul viitoarei conferințe de la București din care vor face parte și spectacolele “Falstaff”, regizat de Graham Vick, și “Oedipe”, opera compusă de George Enescu, și a subliniat însemnătatea pe care o are realizarea acestui eveniment la București.
“Este o mare bucurie și o onoare, totodată, ca această conferință să se desfășoare în România, la Opera Națională București. Pentru prima dată acest eveniment va fi găzduit de un teatru liric din Europa de sud-est, un eveniment unde fiecare dintre cei ce vor fi prezenți este o personalitate marcantă în țara sa, iar acest lucru transmite un mesaj important pentru România. Consider că este o recunoaștere a contribuției aduse de artiștii români de-a lungul timpului în promovarea și dezvoltarea artei lirice la nivel internațional și un semnal pozitiv privitor la drumul pe care îl parcurge în prezent instituția noastră spre a aduce un plus de valoare acestei arte chiar și în raport cu instituții importante din întreaga lume”, a declarat Răzvan Ioan Dincă, director general al Operei Naționale București.
Opera Europa este principala asociație internațională dedicată activităților companiilor de operă profesioniste și festivalurilor de operă din Europa și America de Nord și include în prezent peste 155 de companii membre, printre care Opera de Stat din Viena, Royal Opera House din Londra, Opéra National de Paris, Opera de Stat din München, Teatro alla Scala din Milano, Teatrul Balșoi din Moscova și Gran Teatre del Liceu din Barcelona.
Opera Națională București este membră a rețelei Opera Europa din anul 2008.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026