Condițiile păcii între Putin și Prigojin. Liderul Wagner va pleacă și va trăi în Belarus. Kremlinul le va oferi mercenarilor locuri în armată
Liderul Wagner se va muta în Belarus, transmite într-un comunicat Kremlinul.
Evgheni Prigojin se va muta în Belarus, în baza unui acord negociat de președintele belarus pentru a pune capăt revoltei armate de astăzi împotriva conducerii militare a Rusiei, a transmis într-un comunicat Kremlinul.
Șeful Wagner și luptătorii săi vor fi, de asemenea, ferici de urmărire penală în temeiul acordului, a adăugat acesta.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Alexander Lukașenko s-a oferit să medieze, cu acordul președintelui rus Vladimir Putin, pentru că îl cunoaște personal pe Prigojin de aproximativ 20 de ani, transmite SkyNews.
Dimitry Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin, susține că mercenarii care vor să semneze contracte cu Ministerul Rus al Apărării nu vor fi urmăriți penali în urma rebeliunii de sâmbătă.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026