Concurs cu premiu insolit: o călătorie în spațiu
Obiectiv foarte cunoscut locuitorilor, dar și turiștilor care trec prin Seattle, clădirea Space Needle (Acul spațial) aniversează cincizeci de ani de la construire, pe care proprietarii săi doresc să-i sărbătorească printr-un concurs al cărui câștigător va pleca în spațiul cosmic.
La concurs, lansat recent cu participarea lui Buzz Aldrin, al doilea om care a pășit pe Lună, se pot înscrie doar cetățenii americani, până la sfârșitul anului. Dintre aceștia vor fi selectați o mie de concurenți ce vor fi supuși la o probă de îndemânare pentru a se desemna câștigătorul.
Norocosul va primi un loc pe o navă a companiei Space Adventures, ajungând în 2012 la granița dintre atmosfera Pâmântului și spațiul cosmic.
Înființată în 1998, Space Adventures a trimis până acum în spațiu șapte turiști în opt excursii pe Stația Spațială Internațională, la prețuri între 20 și 35 de milioane de dolari. Primul turist spațial a fost americanul Dennis Tito în aprilie 2001, într-o călătorie de șapte zile pentru care a plătit 20 de milioane de dolari. Unul dintre turiști a zburat de două ori în spațiu, în 2007 și 2009. Printre curajoșii cu dare de mână s-a numărat și o femeie, americanca de origine iraniană Anousheh Ansari, care a petrecut 10 zile în spațiu.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026