Concluzia partidelor după ultima serie de consultări convocate de Nicușor Dan: Referendum intern în PSD, USR îl susține pe Ilie Bolojan, UDMR vrea clarificări, iar PNL nu spune nimic
La o lună de când au început consultările pentru formarea unui nou cabinet, România încă nu are guvern. Liderii coaliției PSD-PNL-USR-UDMR au fost astăzi la Cotroceni pentru consultări cu președintele României, Nicușor Dan. La finalul acestora Nicușor Dan nu a…
La o lună de când au început consultările pentru formarea unui nou cabinet, România încă nu are guvern.
Liderii coaliției PSD-PNL-USR-UDMR au fost astăzi la Cotroceni pentru consultări cu președintele României, Nicușor Dan.
La finalul acestora Nicușor Dan nu a făcut nicio propunere de premier. Tot în seara aceasta ar fi trebuie să vedem și lista de măsuri fiscale care ar urma să se aplice de la 1 iulie.
Vedeți mai jos ce au declarat partidele după consultări.
PSD: Mâine facem referendum în partid să decidem dacă intrăm la guvernare
„Am încheiat această rundă oficială de consultări cu domnul președinte Nicușor Dan. Noi am transmis domnului președinte calendarul intern pe care noi îl avem în PSD, și anume faptul că mâine vom avea acea consultare extinsă în partid cu aproape 5.000 de membri PSD, un vot la ora 13:00, urmând ca sâmbătă, dacă această consultare va duce la un răspuns pozitiv pentru intrarea la guvernare, să facem o ședință a Comitetului Politic Național, în care să votăm echipa de miniștri pe care PSD o va propune”, a spus Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD.
USR: Suntem pregătiți să ne asumăm o parte din responsabilitate
„Am avut o foarte productivă discuție cu domnul președinte. I-am transmis că USR este gata să-și asume o parte din responsabilitate pentru a face din România din nou o țară puternică și prosperă și pentru a ne scoate din criza în care, din păcate, guvernarea proastă ne-a băgat. I-am transmis domnului președinte că noi îl susținem pe domnul Ilie Bolojan ca premier”, a afirmat Dominic Fritz.
UDMR: Mai avem de discutat niște nuanțe după nominalizarea premierului
„E nevoie de o majoritate mai largă. De aceea, de trei săptămâni încercăm să găsim soluții. În formatul PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul Minorităților Naționale, ne-am așezat la masă cu cea mai mare seriozitate și asumând responsabilitatea guvernării într-o coaliție mare de 65-66% la nivelul celor două camere. Programul de guvernare e gata. Sunt niște nuanțe care trebuie discutate după ce va fi nominalizat un premier”, a declarat Kelemen Hunor.
Reprezentanții PNL nu au făcut declarații după ieșirea de la consultările cu Nicușor Dan.
-
A murit interlopul Viorel Oarză, găsit împuşcat într-o pădure de lângă IaşiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ministrul de Finanţe, Alexandru Nazare, după reuniunea ECOFIN: România nu poate alege între consolidare şi creştere. Avem nevoie de amândouă. Trebuie să reducem cheltuielile ineficiente şi să organizăm mai bine marile servicii publice, dar trebuie în acelaşi timp să protejăm investiţiile, infrastructura, apărarea, energia şi conectarea economică a ţăriiActualitate · 19 septembrie 2026
-
Ce spune Iulian Stanciu, investitor, despre dialogul dintre mediul de business şi cel al administraţiei de stat: „Avem nevoie de un dialog între nişte lumi care nu se întâlnesc în fiecare zi. Putem să identificăm probleme, oportunităţi, ne putem gândi împreună la soluţii”Actualitate · 19 septembrie 2026