Complicele criminalilor omului de afaceri din Sibiu, reținut
Procurorii au început urmărirea penală față de trei bărbați din județul Dolj, în vârsta de 31, 33 și respectiv de 34 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și tâlhărie calificată. Complicele criminalilor omului de afaceri din Sibiu a fost reținut.
„Până în prezent nu s-a reușit localizarea acestora, existând posibilitatea să fi părăsit teritoriul țării. Doi dintre autori posedă antecedente penale. Tot astăzi (joi – n.r.) procurorul criminalist a dispus reținerea unui bărbat în vârstă 44 de ani din localitatea Dumbrăvița jud. Timiș, față de care s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de favorizarea infractorului, constând în aceea că ar fi ajutat autorii crimei cu găzduire și transport, contribuind și la plecarea din țară a unuia dintre autori. La locuința acestuia și la sediul firmei sale s-au efectuat percheziții domiciliare”, a declarat prim procuror adjunct Mihaela Ruginosu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Ea precizează că, din probele administrate până în prezent, se conturează ideea că motivul pătrunderii în locuința victimei a fost jaful.
„Autorii au supravegheat casa victimei începând cu noaptea de 4/5. 11.2023 dintr-un imobil învecinat și nelocuit. Pe una din probele prelevate cu ocazia cercetării la fața locului din acel imobil a fost identificat profilul ADN al unuia dintre autori. Procurorul criminalist beneficiază de sprijinul unei echipe constituite din lucrători de poliție din cadrul I.P.J. Sibiu – Serviciul Investigații Criminale, precum și din cadrul altor inspectorate județene de poliție din țară și din cadrul Direcției de Investigații Criminale a IGPR, cu suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul IGPR”, încheie Ruginosu.Trei bărbați au intrat în noaptea de 5 spre 6 noiembrie în casa omului de afaceri din Sibiu. Atacatorii, cu cagule pe fețe, l-au legat și l-au bătut și i-au amenințat cu pistolul fiica, apoi au fugit cu ceasuri în valoare de aproximativ 200.000 de euro.
Adrian Kreiner a murit în 7 noiembrie, la spital, din cauza rănilor suferite.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026