Complexul turistic și sportiv Cheile Grădiștei și-a majorat veniturile cu 9%, ajungând la încasări de aproape 67 mil. lei
Complexul turistic și sportiv Cheile Grădiștei, administrat de antreprenorul Ovidiu Gârbacea, a încheiat anul 2025 cu venituri de aproape 67 milioane lei, în creștere cu 9% față de anul anterior, potrivit datelor Ministerului de Finanțe. Cu o astfel de creștere, compania a marcat cel mai bun rezultat din istoria sa.
♦ Compania a avut un profit net de 18 mil. lei, în scădere cu 2,7% față de anul anterior.
Complexul turistic și sportiv Cheile Grădiștei, administrat de antreprenorul Ovidiu Gârbacea, a încheiat anul 2025 cu venituri de aproape 67 milioane lei, în creștere cu 9% față de anul anterior, potrivit datelor Ministerului de Finanțe. Cu o astfel de creștere, compania a marcat cel mai bun rezultat din istoria sa.
Cu toate că încasările au crescut, profitul a mers în jos. Compania a avut un profit net de 18 mil. lei, în scădere cu 2,7% față de anul anterior.
Cheile Grădiștei este format din două resorturi aflate în Moeciu și în Fundata. În cadrul resortului Moeciu există două hoteluri și șapte vile, având în total 135 de camere, iar resortul Fundata are trei hoteluri și 10 vile cu un total de 250 de camere. Cele două unități au restaurant propriu, dar și alte facilități de agrement.
Pe lângă facilitățile de cazare, alimentație publică și spa, complexul are o diversitate de facilități sportive și de petrecere a timpului liber precum pârtii de schi, piste de alergare, parc aventură, alpine coaster, escaladă și altele. De altfel, este cunoscut și pentru organizarea mai multor competiții sportive de iarnă și de vară.
De altfel, Cheile Grădiștei va fi una dintre gazdele Festivalului European al Tineretului Olimpic, care va fi organizat la Brașov anul viitor. Pe lângă Brașov și Cheile Grădiștei, vor fi organizate diferite probe din cadrul festivalului și în Poiana Brașov, Predeal, Râșnov, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc și Cârța.
Primăria Brașov estimează că la FOTE 2027 vor fi circa 2.500 de participanți, atât sportivi, cât și membri ai delegațiilor, veniți din peste 47 de țări.
Cheile Grădiștei este una dintre cele mai mari companii hoteliere din județul Brașov, concurând cu complexul hotelier Alpin Resort Hotel, controlat de unul dintre cei mai mari jucători din turism, Claudiu Aron.
Complexul Cheile Grădiștei este administrat de Ovidiu Gârbacea, care a fost multiplu campion național la schi fond, campion universitar și campion balcanic, antrenor al Lotului Olimpic. Ulterior, a ales să se retragă și să pună bazele unei afaceri pe cont propriu alături de soția sa, Dorina. Antreprenorul a avut mai întâi un business cu cherestea, putând astfel dezvolta întreg proiectul Cheile Grădiștei.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026