Versiunea completă
Actualitate

Companiile de stat din energie ridică indicele BET cu 1,7%, în timp ce piețele vestice coboară cu până la 1,5%: Creșteri pe Hidroelectrica (7,6%), Nuclearelectrica (2,6%) și Romgaz (2,4%). Lichiditatea scade

Indicele de referință BET a urcat cu 1,7% în ședința de miercuri, 11 martie, susținut în principal de creșterile înregistrate de companiile de stat din energie listate la Bursa de Valori București, precum Hidroelectrica (7,6%), Nuclearelectrica (2,6%) și Romgaz (2,4%).…

Eduard Ivanovici · 11 martie 2026 · 2 min de citit

Indicele de referință BET a urcat cu 1,7% în ședința de miercuri, 11 martie, susținut în principal de creșterile înregistrate de companiile de stat din energie listate la Bursa de Valori București, precum Hidroelectrica (7,6%), Nuclearelectrica (2,6%) și Romgaz (2,4%).

Lichiditatea pe piața principală de acțiuni s-a situat la aproximativ 60 mil. lei, după rulaje de 75 mil. lei și 67 mil. lei în ședințele precedente și după ce, în aproape fiecare sesiune de săptămâna trecută, volumele au depășit pragul de 100 mil. lei, potrivit datelor BVB.

De notat și dinamicile înregistrate astăzi de Transelectrica (2%), Fondul Proprietatea (2%), Sphera Franchise Group (2%), Purcari (1,9%) și Transport Trade Services (1,5%). Indicele BET a urcat cu 4,4% în ultima săptămână și se află acum la circa 1.200 de puncte de maximul stabilit la sfârșitul lunii februarie.

Pe plan extern, piețele mari din Europa au fost pe scădere, investitorii evaluând în continuare impactul conflictului recent din Orientul Mijlociu și rezultatele financiare raportate de companii. Indicele paneuropean Stoxx 600 cobora cu 0,7% spre finele ședinței, după creșterea puternică din sesiunea precedentă, în timp ce indicele german DAX pierdea circa 1,5%. FTSE-MIB se deprecia 1,2% la Milano, iar indicele britanic FTSE 100 cobora cu 0,9%

„Există tot felul de scenarii pentru investitori: ce s-ar întâmpla dacă războiul escaladează în perioada următoare și prețul petrolului ar depăși 100 de dolari, însemnând presiune inflaționistă globală și deci scăderi suplimentare ale piețelor de capital”, spune Dragoș Mesaroș, director de tranzacționare la Goldring, pentru ZF.

Tensiunile geopolitice rămân un factor major de incertitudine. Statele Unite ale Americii și Israel au lansat noi lovituri aeriene asupra Iranului, escaladare care a afectat rutele maritime din Strâmtoarea Ormuz, punct strategic prin care trece aproximativ o cincime din fluxul global de petrol.

Situația a alimentat volatilitatea piețelor energetice și a împins în sus prețul barilului de petrol West Texas Intermediate cu 5%, însă cotația rămâne totuși sub pragul de 90 de dolari. Pe Wall Street, indicele volatilității VIX creștea cu 3%.

Agenția Internațională pentru Energie a decis miercuri să elibereze din rezerve 400 de milioane de barili de petrol pentru a atenua criza din Orientul Mijlociu

În același timp, investitorii urmăresc posibilitatea ca Banca Centrală Europeană să reacționeze dacă scumpirea energiei se va transmite într-o inflație mai ridicată în zona euro.

Ce mai trebuie să citeşti