Compania germană Conergy intră pe piața românească cu un parc fotovoltaic în apropiere de Craiova
Compania germană Conergy intră pe piața energiei solare din România cu un parc fotovoltaic de 2,2 MW, pe care îl dezvoltă la Bobicești, în apropiere de Craiova, în parteneriat cu firma Solanna Investment.
Conergy va furniza circa 9.400 de module PowerPlus pentru proiect, a cărui suprafață va fi de 13.700 de metri pătrați, potrivit unui comunicat al companiei germane.
Producția anuală a parcului fotovoltaic, de circa 2.840 de MWh, este suficientă pentru a alimenta cu electricitate 870 de gospodării.
Potrivit informațiilor din piața energiei, costul investiției într-un MW instalat în panouri solare este de circa 1,5 milioane de euro, astfel că investiția ar depăși 3 milioane de euro.
“Guvernul intenționează să asigure circa 20% din necesarul de energie al țării din surse regenerabile până în 2020, iar pe lângă energia eoliană se va baza în principal pe cea solară”, a arătat Alexander Gorski, membru în consiliul de conducere al Conergy.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Grupul german E.ON, prezent și în România, confirmă estimările pentru 2026 și mizează pe un profit net ajustat de 2,7-2,9 miliarde euro, având în plan continuarea investițiilor în infrastructura energetică a EuropeiActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Concedieri masive la STB. Sute de angajați au primit preavize. Compania este amenințată de falimentActualitate · 11 noiembrie 2026
-
Alibaba pregătește listarea unui rival chinez pentru Nvidia. Divizia de cipuri T-Head ar putea ajunge la bursa din Hong Kong, în timp ce Beijingul accelerează dezvoltarea propriei industrii de semiconductoriActualitate · 11 noiembrie 2026