Compania de logistică și transport FM România: Ne-am făcut temele pentru achiziții
Compania FM România, parte a grupului francez FM Logistic, vrea să-și extindă operațiunile locale printr-o achiziție, operațiune care ar putea fi inițiată cel mai devreme în următorii doi ani.
“Avem o listă de ținte. Ne-am făcut temele și ne-am uitat spre sectoarele pe care am vrea să le acoperim în viitor. (…) La ora asta se fac niște socoteli”, a declarat directorul general al companiei, Cătălin Olteanu. El a afirmat că este luată în calcul atât preluarea unei firme active pe un segment neacoperit în prezent de FM România, fie o achiziție mai ieftină, a unui jucător “care nu și-a făcut temele foarte bine”, cu probleme, pentru dezvoltarea pe orizontală. “Ambele variante sunt luate în calcul. (…) Mai repede de 2013-2014 nu va fi. O decizie se ia cam în 6-9 luni din momentul în care noi punem degetul pe o țintă”, a arătat șeful FM România.
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Un președinte sărac. Președintele Nicușor Dan, executat silit de Primăria Predeal pentru neplata impozitelor localeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Încep schimbările de top management la Flanco, retailer elecroIT cumpărat de grecii de la PPC? A doua mutare în nici o lunăActualitate · 9 noiembrie 2026