Compania de consultanță imobiliară North Bucharest Investments lansează oficial o divizie dedicată închirierilor, NBI Rentals, cu un portofoliu de peste 400 de apartamente și case
Compania de consultanță imobiliară North Bucharest Investments (NBI) a lansat o divizie dedicată închirierilor, NBI Rentals, cu un portofoliu de peste 400 de apartamente și case, ale cărei venituri au ajuns la o pondere de 3% din totalul grupului de…
Compania de consultanță imobiliară North Bucharest Investments (NBI) a lansat o divizie dedicată închirierilor, NBI Rentals, cu un portofoliu de peste 400 de apartamente și case, ale cărei venituri au ajuns la o pondere de 3% din totalul grupului de firme.
NBI Rentals are o echipă de peste 20 de consultanți, aflată în continuă expansiune. Portofoliul diviziei include apartamente, case, vile, proprietăți premium, dar și proprietăți comerciale, de la spații de retail, până la birouri și hale.
“Lansată la finalul anului 2024, NBI Rentals joacă un rol esențial în conectarea proprietarilor cu chiriașii potriviți, contribuind la dezvoltarea pieței de real estate locale. În ciuda provocărilor economice generale, cererea pentru închirieri rămâne constantă, motiv pentru care am creat divizia de închirieri, bazându-ne și pe experiența dobândită în cei peste doi ani de activitate pe piața din România.”, declară Vlad Musteață, CEO NBI & NBI Rentals.
Veniturile generate din divizia dedicată închirierilor reprezintă aproximativ 3% din încasările grupului de companii ale North Bucharest Investments, ca urmare a accelerării creșterii pieței locale de închirieri. Proprietățile gestionate de NBI Rentals înregistrează un grad mediu de ocupare de peste 60%.
Fondat în anul 2011 în Republica Moldova de omul de afaceri Vlad Musteață, NBI a intrat pe piața din România în vara anului 2022. Grupul activează în prezent pe trei linii de business, respectiv activitate investițională, servicii de consultanță în vânzare de proprietăți de real estate și închiriere.
Grupul North Bucharest Investments a înregistrat aproape 1.300 de tranzacții imobiliare în 2024, de trei ori mai multe față de nivelul anului precedent, iar valoarea totală a tranzacțiilor a ajuns la 146 milioane de euro.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026