Comoara unică din România care a fost propusă deja pentru Cartea Recordurilor
Comoara este unică în Romania, iar ceea ce o face să se remarce și în Europa este chiar suprafața.
Cel mai mare vitraliu de la noi, propus deja pentru Cartea Recordurilor, se află la Biblioteca din Râmnicu Vâlcea.
Vitraliul este, de fapt, de 14 ani, acoperișul Bibliotecii Județene “Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea.
Remus Grigorescu, director Biblioteca Județeană Antim Ivireanu: “Vitraliul Facerea Lumii a devenit un reper pentru județul Vâlcea. O capodoperă care pune în valoare ideea de carte, ideea cuvântului.”
Și nu doar semnificația îl face special. Cele 86 de panouri din sticlă, așezate la 30 de metri înălțime, reprezintă o explozie de culoare.
Pentru realizarea lui, artistul plastic a lucrat timp de un an. Și alte trei luni a durat montajul.
Gheorghe Dican, artist plastic, vicepreședintele UAP România: “A fost și nebunia necunoscutului, pentru că nu mi-am dat seama de la început cu ce probleme tehnice mă voi confrunta. E puțin probabil ca tehnica aceasta să fi fost folosită și de alții.”
În Europa, un acoperiș-vitraliu asemănător mai există în Belgia, dar este amenajat pe o suprafață plană.
-
De la montaj video la inteligență artificială: pariul unui antreprenor român care vrea să cucerească o piață de miliarde de dolariBusiness Hi-Tech · 10 noiembrie 2026
-
Nina Irimia, Upscale Smart Consulting: Cât costă, de fapt, un grant de 1 milion de euroOpinii · 10 noiembrie 2026
-
Inflația din SUA accelerează peste așteptări în octombrie. Indicele prețurilor de consum a avansat cu 0,4% față de luna precedentă. Fed se pregătește de o nouă majorare a dobânzilorActualitate · 10 noiembrie 2026