Comisia Europeană a prezentat un program de investiții în valoare de 315 miliarde de euro
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunțat miercuri crearea unui fond în valoare de 315 miliarde de euro, destinat sprijinirii investițiilor în Uniunea Europeană.
“Este timpul să lansăm proiecte importante și să punem din nou Europa la treabă. Nu ne trebuie bani, ci avem nevoie de un nou început și de noi investiții”, a declarat Juncker în Parlamentul European.
Resursele financiare necesare pentru programul lui Juncker vor fi mobilizate din bugetul european deja existent și de Banca Europeană pentru Investiții, care va contribui cu 21 de miliarde de euro ca garanții.
Fondul în valoare de 21 de miliarde de euro care va fi administrat de BEI este destinat acoperirii riscurilor presupuse de inițierea unor proiecte împreună cu investitorii privați și este prognozat să aibă un impact de 15 ori mai mare decât valoarea sa inițială în următorii trei ani.
Deși programul nu va fi finanțat prin contribuții directe ale statelor membre, președintele CE a subliniat nevoia de solidaritate între statele membre și necesitatea ca acestea “să contribuie la fond, pentru a-i crește eficiența”
Nivelul investițiilor în Europa a scăzut în acest an cu 15% față de 2007, ceea ce îngreunează revenirea economică, potrivit lui Juncker.
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ursula von der Leyen: România se află în prima linie a securității europeneActualitate · 9 noiembrie 2026