Comisia Europeană a aprobat fazarea unor proiecte majore de infrastructură pentru România
Șapte proiecte majore de infrastructură, care trebuiau finalizate pe vechiul cadru financiar al UE (2007-2013), au primit undă verde de la Bruxelles să își continue finanțarea pe noul buget astfel încât să nu se piardă banii. Este vorba despre trei proiecte de drumuri și patru de apă și canalizare.
Comisarul european pentru politică regională Corina Crețu a aprobat fazarea a șapte proiecte majore pentru România. Cele șapte proiecte sunt cofinanțate prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) sau prin Fondul de coeziune, se anunță într-un comunicat transmis luni de Reprezentanța Comisiei Europene în România.
„Prin aceste decizii de eșalonare a unor proiecte majore, România beneficiază de o șansă în plus în utilizarea fondurilor europene ce i-au fost alocate – 147 de milioane de euro pentru infrastructura de transport și aproximativ 355 de milioane de euro pentru proiecte de infrastructură de apă și apă uzată. Sper ca aceste proiecte să fie implementate cu succes în termenele prevăzute, iar la finalizarea lor să constatăm că investițiile cofinanțate cu bani europeni au dus la îmbunătățirea condițiilor de viață a românilor”, a declarat comisarul pentru politică regională Corina Crețu.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026