Colegul meu, cobotul
După ce și-au găsit de lucru în fabrici și uzine sau la dirijat circulația, roboții își extind colaborarea cu oamenii și în alte domenii.
Așa-numiții roboți colaborativi sau „coboți”, deveniți mai ieftini și mai ușor de programat, au ajuns acum în baruri sau restaurante, dar nu numai. În Japonia, de exemplu, scrie Wall Street Journal, un cobot ambalează într-un local găluștele pentru cei care vor mâncarea la pachet, iar în Olanda, un confrate de-al său dă jos de pe rafturile de sus sticlele cu băuturi ca să nu se mai cațăre barmanii după ele. În Singapore, coboți creați de AiTreat, un startup din cadrul Nanyang Technological University, sunt în perioada de probă ca maseuri specializați în tehnici chinezești de masaj. Producătorii de coboți susțin că, pentru moment, aceștia sunt foarte buni la acțiuni repetitive, permițându-le oamenilor să se ocupe de altceva, și nu reprezintă încă o amenințare serioasă, dar continuă să se perfecționeze.
-
Vești bune pentru șoferi: Ce nouă categorie de vehicule ar putea conduce dacă dețin un permis auto categoria BActualitate · 8 noiembrie 2026
-
La ce renunță românii din cauza prețurilor prea mari. Răspunsul lui Tudor Manea, șeful eMag Group, cel mai mare retailer online din țară VIDEOActualitate · 8 noiembrie 2026
-
Statisticile spun că ar trebui să fim mulțumiți de prețuri, realitatea de la raft e alta. De ce viața pare din ce în ce mai scumpă în România. „Putem să avem zone foarte ieftine, dar și zone unde prețurile sunt foarte ridicate” VIDEOActualitate · 8 noiembrie 2026