CODUL GALBEN de ninsori și vânt, prelungit. HARTA județelor afectate
Administrația Națională de Meteorologie a prelungit codul galben de ninsori și vânt puternic, pentru mai multe județe până miercuri seara și au atenționat că în noaptea de miercuri spre joi vor fi temperaturi negative în toată țara, iar în estul Transilvaniei va fi ger.
În intervalul menționat, în vestul și sudul Olteniei, precum și în sudul Munteniei va mai ninge, cantitățile de precipitații vor depăși local 10 l/mp și se va depune strat proaspăt de zăpadă.
În sudul Banatului și în celelalte județe ale Munteniei, inclusiv în zona municipiului București, vor mai fi posibile ninsori slabe. Vântul va mai avea intensificări în regiunile estice și sud-estice, cu viteze de 55-65 km/h. În noaptea de miercuri spre joi vor fi temperaturi negative în toată țara, iar în estul Transilvaniei va fi ger (valori sub -10 grade).
Capitala și 16 județe din sudul și vestul țării sunt, de marți seară până miercuri, la ora 14.00, sub avertizare cod galben de ninsori și viscol.
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026
-
Aplicație de învățare personalizată pentru viitorii mediciBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Sergiu Manea, CEO, BCR: „Banii mei i-aș investi în crearea unui nou ecosistem de învățământ”. De ce viitorul afacerilor depinde de oamenii care știu să orchestreze tehnologia?Servicii financiare · 8 noiembrie 2026