Codul Fiscal, temă de concurs la singurul salon de umor dedicat epigramiștilor, organizat la Bușteni
Noul Cod Fiscal a fost anul acesta una dintre temele principale de concurs ale Salonului "Ridendo Dicere verum", singurul salon de umor dedicat epigramiștilor, organizat în Bușteni, câștigătorul scriind, în epigramă, că vrea un nou Cod Fiscal care să nu fie "la fel de șchiop ca domnul prim-ministru".
Stațiunea Bușteni de pe Valea Prahovei a găzduit cea de-a XX-a ediție a salonului de umor “Ridendo Dicere Verum”, principalele teme ale competiției între epigramiști fiind “Codul fiscal” și “Un pătrar de veac”, a doua temă fiind abordată pentru a marca 25 de ani de la înființarea Uniunii Epigramiștilor din România, anunță Primăria Bușteni într-un comunicat dat publicității luni, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Epigrama câștigătoare pe tema “Codul fiscal” se numește “Recomandare populistă” și aparține lui Ștefan A. Sașa: “Sunt de acord ca noul cod fiscal/ Să-l treceți pe al patriei registru,/ Dar fără-a fi, în mod accidental,/ La fel de șchiop ca domnul prim-ministru”.
La competiție, pe tema “Pătrar de veac” câștigătoare a fost una dintre epigramele fostului parlamentar din perioada 1990 – 2004 Ștefan Cazimir.
În cadrul salonului care a avut loc în Bușteni au fost lansate trei cărți, respectiv “În imperiul unei fraze”, semnat de scriitorul moldovean Efim Tarlapan, Pseudo-morfologie” de Mihai Sălcuțan și “Proza umoristică – Roaba cu motor”, semnată de Corin Bianu.
-
Real Estate. De ce locuințele continuă să se scumpească, deși tranzacțiile sunt în scădere?Imobiliare · 10 noiembrie 2026
-
Adrian Nica, Președintele ANAF: Începând cu 1 ianuarie 2027, în evaluarea colegilor noștri va conta și calitatea actului de control, unde o evaluare necorespunzătoare va atrage diminuarea salariului cu 10%. În ceea ce privește încasările, ni s-a stabilit o țintă prin bugetul pe 2026 și vom încasa cel puțin suma prevăzutăActualitate · 10 noiembrie 2026
-
Cât costă produsele de bază în magazinele online ale marilor retaileri? Diferențele de preț ajung până la 45% pentru același articol, aceeași marcă, același gramajActualitate · 10 noiembrie 2026