Codul Fiscal a trecut de guvern
Proiectul noului Cod fiscal și cel al Codului de procedură fiscală au fost aprobate în guvern și transmise Senatului, pentru a fi introduse în dezbatere.
Documentul prevede reducerea cotei standard de TVA pentru toate bunurile și serviciile, la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 și la 18% din 2018, și extinde din 2016 lista produselor cu TVA redus la 9%, de la carne, pește, lapte și pâine la animale vii și păsări vii din specii domestice, ouă, legume, fructe comestibile și preparate din acestea, precum și pentru accesul la evenimentele sportive. CAS la angajat nu mai scade din ianuarie 2017, ci din ianuarie 2018 de la 10,5% la 7,5%, iar la angajator de la 15,8% la 13,5%.
Persoanele fizice și firmele care nu își declară impozite datorate statului ce depășesc cuantumul de 50 lei vor fi obligate să achite o ”penalitate de nedeclarare„ de 0,06% pe zi, care va fi majorată cu 100% dacă datoria rezultă din acte de evaziune constatate de către organele judiciare.
Valorile impozabile aferente taxelor și impozitelor locale nu vor mai fi majorate, dar primarii vor fi lăsați să crească aceste taxe cu până la 50%, față de doar 20% în prezent. De asemenea, populația va fi obligată să achite impozit și pentru terenul ocupat de construcțiile pe care le deține, inclusiv locuințe.
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026
-
Aplicație de învățare personalizată pentru viitorii mediciBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Sergiu Manea, CEO, BCR: „Banii mei i-aș investi în crearea unui nou ecosistem de învățământ”. De ce viitorul afacerilor depinde de oamenii care știu să orchestreze tehnologia?Servicii financiare · 8 noiembrie 2026