Cod portocaliu de ploi și vijelii în aproape toată țara de sâmbătă până duminică dimineața
Meteorologii anunță că de sâmbătă de la ora 11.00 până duminică la ora 3.00 este cod portocaliu de ploi torențiale, cu grindină, în aproape toată țara. În șapte județe și parțial în alte trei va fi cod galben.
Potrivit meteorologilor, vor fi ploi abundente, instabilitate atmosferică temporar accentuată în Maramureș, Transilvania, local Moldova și în zona de munte.
În zona de munte, precum și în Maramureș, Transilvania și local în Moldova, va ploua abundent și vor fi intervale în care se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată.
Cantitățile de apă vor depăși 50 – 60 l/mp și izolat 70 – 90 l/mp.
De sâmbătă, de la ora 15.00 până la ora 23.00 codul portocaliu va afecta și Muntenia și local Oltenia.
Local în Oltenia și Muntenia vor fi intervale cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin vijelii puternice, averse torențiale, grindină și frecvente descărcări electrice. Cantitățile de apă vor depăși 35 – 50 l/mp.
În județele Botoșani, Iași, Vaslui, Galați, Tulcea, Constanța, Timiș și parțial Bihor, Arad, Caraș-Severin cantitățile de apă vor fi mai mici, aici fiind în vigoare o atenționare cod galben.
-
Florin Talpeș, la 25 de ani de Bitdefender: „La început era ideea asta că putem. Nu știam ce vrem, unde vrem să ajungem, dar era o stare de spirit”Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Ce s-a întâmplat după ce un șef a decis să dea vinerea liberă angajaților? Veniturile au explodat cu 160%Actualitate · 9 noiembrie 2026
-
Trump spune că este „foarte puțin probabil” să reia războiul cu Iranul, dacă negocierile avansează, dar amenință că poate lovi 38 de poduri într-o oră. SUA mențin blocada navală și lansează o nouă operațiune împotriva TeheranuluiActualitate · 9 noiembrie 2026