Cod portocaliu de caniculă: vor fi temperaturi de 39 de grade
Nouă județe din vestul țării se află, până vineri, sub cod portocaliu de caniculă și disconfort termic, cu temperaturi ce pot ajunge la 39 de grade, în timp ce pentru restul regiunilor este valabilă o avertizare cod galben, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Județele aflate sub cod portocaliu sunt Satu Mare, Bihor, Arad, Alba, Hunedoara, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj. Potrivit avertizării valabile în intervalul marți – vineri, în Banat, Crișana, precum și în vestul Olteniei și al Transilvaniei, canicula va persista și se va intensifica. Disconfortul termic va fi în continuare deosebit de accentuat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități, pe arii extinse. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 37-38 de grade și, izolat 39, de grad, în special miercuri, joi și vineri.
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026
-
Aplicație de învățare personalizată pentru viitorii mediciBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Sergiu Manea, CEO, BCR: „Banii mei i-aș investi în crearea unui nou ecosistem de învățământ”. De ce viitorul afacerilor depinde de oamenii care știu să orchestreze tehnologia?Servicii financiare · 8 noiembrie 2026