Cod galben de ninsori și viscol în 26 de județe. Informare meteo de ninsori și vânt
Administrația Națională de Meteorologie a transmis un Cod galben de ninsori și viscol la munte, în 26 de județe, valabil până duminică. ANM a transmis și o informare meteo, în care avertizează că ninsorile cuprind toată țara. Vremea devine geroasă de duminică.
Potrivit avertizării Cod galben, de vineri ora 20.00 până duminică ora 18.00 va ninge și vor fi perioade în care vântul va prezenta intensificări cu rafale de 50…70 km/h, iar la altitudini de peste 1800 m vântul va depăși 80…90 km/h, astfel încât va fi viscol și vizibilitate scăzută.
În vestul Carpaților Meridionali se vor acumula peste 30…40 l/mp și se va depune strat consistent de zăpadă.
Codul galben va fi valabil pentru județele Maramureș, Sălaj, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Bacău, Vrancea și Buzău.
Informarea meteo, valabilă în intervalul vineri ora 10.00 – duminică la ora 18.00, avertizează că aria ninsorilor se va extinde treptat din orele serii dinspre regiunile nord-vestice și va cuprinde cea mai mare parte a țării.
Local se va depune strat nou de zăpadă, care va fi mai consistent în zonele montane. Prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 20…30 l/mp, cu precădere în jumătatea vestică a țării.
Vântul va prezenta local și temporar intensificări, cu viteze în medie de 50…60 km/h în majoritatea zonelor, iar la munte cu rafale de 65…75 km/h. Vor fi perioade în care intensificările de vânt se vor asocia cu ninsoare.
De duminică (5 februarie) vremea va intra într-un proces de răcire și va deveni geroasă noaptea, cu precădere în regiunile intracarpatice.
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026