COD GALBEN DE INUNDAȚII pe râuri din 11 județe, de vineri seara până luni după-amiază
Hidrologii au transmis o avertizare cod galben pentru râuri din județele Vâlcea, Gorj, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ialomița, Brașov, Sibiu, Covasna, Buzău și Vrancea, unde până luni după-amiază se pot produce inundații locale.
Potrivit avertizării emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, de vineri, ora 21.00, până luni, la ora 14.00, vor fi sub avertizare cod galben râurile din bazinele hidrografice Lotru (județul Vâlcea), Olteț superior și mijlociu și alți afluenți ai Oltului (județele Gorj, Vâlcea și Argeș), Argeș superior și mijlociu și afluenții săi (județele Argeș și Dâmbovița), Ialomița superioară și mijlocie și afluenții săi (județele Dâmbovița, Prahova și Ialomița), Buzău superior și mijlociu și afluenții săi (județele Brașov, Covasna și Buzău), Râmnicu Sărat și Putna (județele Vrancea și Buzău).
Și afluenții Oltului din județele Covasna, Brașov și Sibiu vor fi sub avertizare cod galben de inundații, de sâmbătă, ora 06.00 până luni, la ora 14.00.
Fenomene hidrologice periculoase se pot produce mai ales pe afluenți de grad inferior ai râurilor avertizate și pe râurile mici din zona de munte, a precizat INHGA.
Administrația Națională de Meteorologie a avertizat că de vineri, ora 14.00, până duminică, la aceeași oră, vor fi ploi în toate regiunile, iar la munte, precipitațiile vor duce la topirea stratului de zăpadă.
În Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și zona montană aferentă vor fi ploi torențiale vineri, iar sâmbătă, averse vor fi mai ales în estul, sudul și centrul țării. Cantitățile de apă vor depăși local 15-20 de litri pe metru pătrat și izolat 30-40 de litri pe metru pătrat în 24 de ore.
-
A început COP31, arena unde națiunile lumii caută soluții pentru a lupta cu încălzirea globală. Turcia, țara gazdă, insistă pe electrificare și gaze naturale și vrea să devină hub energetic regionalActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Întrebări aranjate la Palatul Cotroceni? ZF i-a adresat următoarea întrebare președintei CE, Ursula von der Leyen: „Când va construi CE un tren de mare viteză de la Bruxelles la București?” Ea zâmbit și nu a răspuns nimic. Scenariul convenit era să fie puse anumite întrebări, iar Ursula von der Leyen a citit răspunsul de pe foaieActualitate · 9 noiembrie 2026
-
Criză de petrol în Rusia din cauza atacurilor ucrainiene asupra rafinăriilor rusești: Rosneft limitează vânzările de benzină la 30 de litri pe mașină în orașeActualitate · 9 noiembrie 2026