CNAS: Susținem aplicarea clawback-ului diferențiat la medicamente
Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) susține aplicarea taxei clawback diferențiate, constituind pentru aceasta un grup de lucru din care fac parte reprezentanți ai ministerelor Sănătății și Finanțelor și ai producătorilor de medicamente, potrivit președintelui instituției.
Declarația președintelui CNAS, Vasile Ciurchea, vine după ce joi, președintele Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR), Dragoș Damian, a spus că taxa clawback a compromis ireversibil industria farmaceutică.
“Medicamentele accesibile dispar de pe piață, iar creșterea taxei clawback la peste 20% în ultimele trei trimestre va accentua acest proces dramatic atât pentru pacienți, cât și pentru producătorii locali”, a mai spus șeful APMGR.
Potrivit asociației, care citează datele Cegedim, în perioada 2011-2014 au dispărut de pe piață 1.332 de medicamente, din care peste jumătate costau mai puțin de 50 lei, iar 45% erau fabricate în România. Cea mai mare parte dintre acestea sunt antireumatice, pentru boli cardiovasculare și pentru sistemul nervos central.
Damian mai spune că singurul argument pentru creșterea taxei clawback este creșterea consumului de medicamente compensate scumpe.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cine este omul ce a dezvoltat reobții umanoizi care dansează, aleargă și execută mișcări de kung-fu. În zece ani afacerea dezvoltată de acest inginer a ajuns la venituri de peste 250 de milioane de dolariBusiness Hi-Tech · 8 noiembrie 2026
-
Una dintre cele mai cunoscute limuzine de lux din lume se reinventează. BMW pariază pe o schimbare care ar putea defini viitorul mărciiTransporturi · 8 noiembrie 2026
-
Un brand hotelier internațional a intrat pe piața din Brașov și vrea să schimbe regulile jocului. Primele rezultate au venit mai repede decât se așteptaTurism · 8 noiembrie 2026