CNA aplică cea mai drastică sancțiune posibilă: OTV mai poate emite până la 28 septembrie 2012
CNA a aplicat, marți, OTV cea mai drastică sancțiune posibilă -înjumătățirea licenței audiovizuale-, pentru că televiziunea difuzează continuu publicitate politică la Partidul Poporului Dan Diaconescu, în afara perioadei de campanie electorală, astfel postul mai poate emite până pe 28 septembrie.
Sancțiunea – cea mai severă pe care Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) o poate aplica conform Legii audiovizualului – a fost propusă de Valentin-Alexandru Jucan, membru al CNA, și a fost adoptată cu șapte voturi “pentru” și unul “împotrivă” (Mihai Mălaimare).
De asemenea, sancțiunea a vizat mai multe emisiuni difuzate pe OTV în lunile noiembrie, decembrie 2011 și ianuarie 2012. În această perioadă, pe OTV au fost transmise, sub diferite forme, mesaje de publicitate politică pentru “viitorul președinte al României” Dan Diaconescu, dar și pentru formațiunea politică pe care acesta o conduce – Partidul Poporului.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Hainele ieftine din magazine ascund o realitate pe care puțini o cunosc. Cât costă, de fapt, să produci calitate în România?Comerț · 10 noiembrie 2026
-
De la montaj video la inteligență artificială: pariul unui antreprenor român care vrea să cucerească o piață de miliarde de dolariBusiness Hi-Tech · 10 noiembrie 2026
-
Nina Irimia, Upscale Smart Consulting: Cât costă, de fapt, un grant de 1 milion de euroOpinii · 10 noiembrie 2026